Dennis Man, titular împotriva liderului din Serie A! A ieșit la pauză din cauza unei accidentări





Dennis Man a fost pentru prima dată titular la Parma după transferul de 13 milioane de euro de la FCSB. Momentul a fost unul cu atât mai special, cu cât adversara a fost chiar Inter Milano, prima clasată în Serie A, favorita la titlul după o perioadă de nouă sezoane în care a câștigat doar Juventus.
Arădeanul Dennis Man a avut o repriză bună, în care a căutat foarte mult jocul și a coborât mult spre centrul terenului pentru a avea mingea. Man dar a resimțit șocul duelurilor cu puternicii și masivii adversari, fiind lovit la față în minutul 27 de Bastoni. În urma acestei lovituri, Man a primit îngrijiri medicale de trei ori, însă a continuat partida. A fost în cele din urmă înlocuit la pauză cu Valentin Mihăilă.
Man putea deschide scorul în minutul 44, dar lovitura sa de cap a trecut puțin pe lângă stâlpul porții lui Handanovic. Cu Dennis în teren, Parma a avut o posesie mai bună în prima parte, 58 la sută, iar scorul la pauză a fost 0-0.
Inter avea să câștige cu 2-1 prin dubla lui Alexis Sanchez, în timp ce pentru Parma a marcat Hernani.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)