Dennis Man, gol pentru echipa națională în victoria clară, dar amară, cu San Marino
După corecția din Bosnia-Herțegovina, echipa națională a României a revenit pe teren pentru ultima confruntare din aceste preliminarii de campionat mondial, de data aceasta contra modestei echipe a minusculului stat San Marino.
Cu locul 3 în grupă acontat, România nu putea urca mai sus, dar nici nu putea coborî. Fără presiune, pe un teren îmbibat cu apă la Ploiești, selecționata pregătită de Mircea Lucescu a încasat un gol deja din minutul 2 după șutul senzațional al lui Giacopetti. Era 0-1 și după scurt timp, sanmarinezii și-au înscris în propria poartă pentru 1-1.
După ce Baiaram a readus liniștea cu golul de 2-1, a venit și rândul lui Dennis Man să înscrie. A fost cel de-al 12-lea gol al său la echipa națională, fiind, cum am mai spus-o și cu alte ocazii, fotbalistul născut în județul Arad cu cele mai multe goluri la echipa națională din istoria acesteia.
Cu 3-1 la pauză, repriza a doua, marcată și de cinci schimbări făcute de Mircea Lucescu, a fost un antrenament cu public pentru „tricolori”. Au mai înscris de patru ori printr-un alt autogol, de data aceasta al lui Valentini, după care au urmat golurile lui Hagi, Rațiu și Louis Munteanu, ultimul fiind din penalty.
O victorie la scos, dar o victorie amară, însă rămâne șansa barajului din luna martie, acolo unde s-a dus și selecționata din Bosnia-Herțegovina. În meciul de la Viena, bosniacii au avut mult timp avantaj de 1-0 și erau calificați direct, dar golul lui Gregoritsch din minutul 77 a asigurat calificarea Austriei în urma rezultatului final de 1-1.
Un alt meci epic din această seară a fost Scoția – Danemarca, scor 4-2, cu două goluri marcate în prelungiri de britanici, goluri care i-au asigurat calificarea la Mondial în timp ce Danemarca merge la baraj.
România – San Marino 7-1 (3-1)
România (4-3-3): Târnovanu – Rațiu, Eissat, Ghiță, Bancu – Dragomir (46 Olaru), Screciu (46 Răzvan Marin), Tănase (63 Hagi) – Man (75 Petrila), Bîrligea (63 Louis Munteanu), Baiaram
Rezerve: Ionuț Radu, Aioani, Racovițan, Rus, Chipciu, I. Hagi, L. Munteanu, Olaru, Miculescu, R. Marin, Petrila, Sorescu
Selecționer: Mircea Lucescu
San Marino (4-2-3-1): Colombo – Fabbri (63 Tosi), Valentini, Rossi (46 Benvenuti), Riccardi – Golinucci, Valli Casadei, Mularoni – Pancotti (87 Capicchioni), Zannoni – Giacopetti (75 Vitaioli)
Rezerve: Zavoli, De Angelis, Benvenuti, Capicchioni, Cevoli, Vitaioli, Berardi, Tosi, Sensoni, Lazzari
Selecționer: Roberto Cevoli
Arbitru: Mohammad Al-Emara (Finlanda) / Asistenți: Turkka Valjakka şi Mika Lamppu / Al patrulea oficial: Peiman Simani / Camera VAR: Michael Fabbri şi Federico La Penna (ambii din Italia)
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)