A ajuns la UTA având șansă în viață, dar pot spune că șansa și-a oferit-o singur. De două sezoane este printre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun fotbalist pe care l-a avut Șoimii Lipova în Liga a 3-a. Veți spune că „totuși, e Liga a 3-a”, dar „totuși”, să nu uită că vorbim despre un copil de 17 ani, de doar 1,70 m și 60 de kilograme.

Denis Rusu a fost fotbalistul care a produs cele mai multe goluri pentru Lipova în ultimele două sezoane, goluri pe care fie le-a marcat, fie le-a oferit pe tavă colegilor. După doi ani foarte buni la echipa care s-a clasat pe locul 2, în urma Craiovei, în al treilea eșalon, Denis a avut parte de câteva șanse, să le spunem, în… cascadă: UTA a promovat în prima ligă, apoi șase dintre juniorii utilizabili în regula Under 21 s-au infectat cu COVID-19 și cu trei zile înainte de deubutul pe prima scenă avea nevoie nu de unul, ci de doi jucători sub vârstă. O altă mare șansă era că UTA tocmai și-a programat un amical înainte cu câteva zile de meciul cu Viitorul tocmai cu Șoimii Lipova.

Era minutul 85, Denis Rusu a preluat o pasă simplă undeva în apropierea liniei de aut, îl avea în față pe Crini Bustea, l-a dezechilibrat printr-o fentă pe care am mai văzut-o la Alphonso Davies, a pătruns în careu, a mai driblat un fundaș, s-a apropiat de linia de fund, a pasat în fața porții de unde un coleg de-al său a șutat în mâna lui Benga și s-a acordat penalty. A executat tot Denis, dar Balauru a apărat…

Jocurile însă erau făcute până la acel penalty. Lui Gyuszi Balint i-a plăcut micuțul. I-a plăcut cum atinge mingea, cum driblează, tupeul său în joc deși are doar 19 ani și nu a jucat mai sus de liga a treia, viteza lui, ruperile de ritm, calități care l-au impus măcar pentru a i se oferi șansa de a lupta pentru un loc pe locul acelui „tânăr obligatoriu”, impus de regula U21. Și a doua zi era deja la antrenamentele Bătrânei Doamne.

Prezențele sale au fost meteorice. O jumătate de oră cu Voluntari, dar chiar acea jumătate de oră în care echipa era prăbușită din punct de vedere fizic, și ultimele cinci minute cu Poli Iași, minute în care moldovenii luau cu fulgi cu tot orice le ieșea în cale pentru că aveau avantaj de 3-2 pe tabelă. Până aici, nimic semnificativ.

Dar istoria se scrie cu cei mari. David a intrat în legendă pentru că l-a învins pe Goliath, nu pe unul de la categoria pană… Iar pentru Denis, lupta cu Goliath chiar urma. Gyuszi Balint l-a titularizat împotriva lui Dinamo. În fața micuțului Denis se aflau Gonzalez, jucător cu o carieră pe la Young Boys, Elche sau Huesca, sau Puljic, fundaș care a întărit defensivele unor echipe ca Gent sau de prin prima și bogata ligă a Rusiei. Denis venea din comuna Avram Iancu după ce a jucat cu Lipova în meciuri cu Dumbrăvița, Cermei sau Ghiroda… Dar în teren nu mai conta nici CV-ul, nici trecutul, ci doar prezentul și forma de moment.

Bătrâna Doamnă și-a luat pentru întâlnirea cu Dinamo un costum de gală gri, inserat cu roz, acel roz care este asociat cu copilăria, cu farmecul sau cu politețea. Și într-adevăr, acest copil ne-a fermecat la faza din minutul 42 arătând că pe teren nu trebuie să fii deloc politicos cu cei care nu își doresc nimic altceva decât să nu te lase să miști deloc. A simțit gestul tehnic eșuat al lui Gonzalez, a preluat cu stângul, a plecat ca din pușcă spre careu, s-a trezit în fața sa cu uriașul Puljic, l-a fentat din corp și apoi s-a trezit cu toată greutatea croatului pe gleznele sale fine. Penalty! Hora a transformat și astfel s-a făcut diferența într-un meci istoric, unul în care UTA a învins pentru prima dată după 53 de ani pe Dinamo la București.

Denis a prins curaj. Micuțul s-a făcut dintr-o dată mare și pe lângă că și-a închis foarte bine zona, a și avut câteva momente în care și-a etalat talentul. Nu este cazul să vorbim despre el ca „micul Messi”, sau ca „noul Dennis Man”. Chiar deloc…

Denis Rusu este Denis Rusu și atât. Este copilul care a venit de la fotbalul mic și vrea să devină un nume în fotbalul mare. Până acum șansa i-a surâs, iar el s-a agățat de ea cu toate calitățile care l-au făcut să ajungă aici. Drumul până sus este lung, greu și plin de obstacole mai mici sau mai mari, dar până atunci, Denis va rămâne ca floarea din pieptul Bătrânei Doamne în groapa din Ștefan cel Mare. Nu a fost cel mai bun, pentru că i-am supăra pe Iacob sau pe Erico dacă am spune asta, dar a fost exact ceea ce aveam nevoie, a fost acel sclipici care a luminat exact când a trebuit.

Acum e un mugur, dar pe viitor petalele-i se vor desface, vor prinde mai multă culoare și un miros de fotbal minunat.

Succes, Denis, și mulțumim.

PS: Până și gesturile „a la Nadal” de la declarațiile de după meci au trădat inocența unui copil simplu cu un talent uriaș. Cred că ne vom mai bucura de tine mult și bine, copil talentat.