duminicã, 19 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Dejan Iliev este în negocieri cu Hermannstadt! Ionuț Gurău ar putea fi înlocuitorul său la UTA

    de Lucian Dănilă | 6 ianuarie 2026, 7:30 AM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Dejan Iliev, portarul aflat în conflict cu antrenorul echipei UTA, Adrian Mihalcea, este în aceste zile în negocieri cu gruparea din Superliga, FC Hermannstadt. Dorit de Dorinel Munteanu pentru a-i face concurență lui Căbuz, Iliev ar putea ajunge zilele următoare în cantonamentul din Antalya al sibienilor.

    Ca transferul să se realizeze mai este nevoie de îndeplinirea a două condiții. Prima ar fi ca liderii grupării din Sibiu să se înțeleagă asupra contractului pe care-l oferă portarului care a fost legitimat la Arsenal Londra și în cariera sa a câștigat titlul în Finlanda cu HJK Helsinki. O a doua condiție este legată de tratativele dintre cluburi. Deși Adrian Mihalcea i-a informat pe conducătorii grupării arădene că nu se va mai baza pe internaționalul din Macedonia de Nord, aceștia se pare că nu vor să-l lase să plece gratis la o altă formație.

    Iliev are la Arad unul dintre cele mai mari contracte din lot, 10.000 de euro lunar, iar înțelegerea sa cu gruparea arădeană expiră în vara anului 2027 după ce și-a prelungit în vara trecută contractul cu încă doi ani după evoluțiile bune și foarte bune din sezonul trecut. El a intrat în dizgrația antrenorului Adrian Mihalcea după un conflict pe care l-a avut ulterior înfrângerii cu FCSB, meci în care a avut o evoluție mai modestă încheiată în minutul 45 al acelei partide cu un cartonaș roșu. Din acel moment, poarta echipei UTA a fost apărată doar de Andrei Gorcea, portar care a fost folosit chiar și la meciul din Cupa României contra celor de la FCSB.

    gurau

    Ionuț Gurău, varianta la îndemâna arădenilor

    În cazul în care Iliev va pleca în această perioadă la Hermannstadt sau la o altă echipă, din informațiile noastre, Adrian Mihalcea ar dori să-l aducă la Arad pe Ionuț Gurău, portar cu care a mai lucrat la Unirea Slobozia. Fostul portar al celor de la FC U Craiova, înalt de 198 cm și în vârstă de 25 de ani, tocmai și-a reziliat contractul cu clubul din Ialomița. Unirea Slobozia și UTA se întâlnesc chiar în prima etapă din 2026, la data de 17 ianuarie, meciul urmând să se joace cel mai probabil la Clinceni.

    După ce a apărat în Superliga pentru FC U Craiova și pentru Unirea Slobozia, Ionuț Gurău ar putea ajunge la Arad din postura de jucător liber de contract.

    purece

    Florin Purece a plecat, și el, de la Unirea Slobozia

    Arădeanul Florin Purece s-a despărțit de Unirea Slobozia. Cel mai probabil, ruptura dintre fotbalist și clubul ialomițean s-a produs în urma declarațiilor acide pe care le-a făcut Purece la finalul partidei pierdute de Unirea cu scorul de 0-3 pe terenul echipei Oțelul Galați. Imediat după ce și-a reziliat contractul cu Slobozia, Purece a semnat cu o altă echipă din Superliga, Metaloglobus, echipă cu care va lupta pentru evitarea retrogradării.

    „Parcă aveau două viteze în plus față de noi. N-am avut nicio șansă, un meci fără istorie. Mă simt umilit, eu nu am trăit așa ceva. Am promovat echipa, noi nu eram așa, noi luptăm pentru fiecare punct.

    Fac un apel public la cei care conduc această echipă să tragă linie și să facă ceva. Trebuie să fie cu siguranță schimbări, nu știu unde. Avem președinte, director, tot ce trebuie.

    N-am cuvinte! Arătăm ca o echipă de Liga 2 momentan. Am multe explicații, dar nu pot să le zic la TV. Știu ce se întâmplă și eu unul mă simt umilit.

    Eu unul mă simt umilit la această echipă și o să văd ce decizie voi lua în iarnă, cu toate că mai am contract până în vară. Din păcate da, aici s-a ajuns”, a declarat Purece la finalul partidei pierdute de Unirea pe terenul celor de la Oțelul.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.