miercuri, 14 mai, 2025

Special Arad Logo

    Update Bănci, instituții media și companii aeriene sunt afectate vineri de o întrerupere majoră a serviciilor IT la nivel global. Peste 1080 de zboruri au fost anulate

    de - | 19 iulie 2024, 11:17 AM | Internaţional | IT

    1

    Un val masiv de defecțiuni IT a lovit vineri, 19 iulie 2024, companii din întreaga lume, provocând perturbări majore în sectoare cheie precum transportul aerian, financiar și mass-media, potrivit Sky News.

    Problemele par să afecteze în special dispozitivele Windows, lăsând numeroase organizații offline. Sky News din Marea Britanie, de exemplu, nu a putut transmite emisiuni live din cauza acestui incident.

    Efectele negative se resimt puternic în sectorul transporturilor. Companii aeriene de top din SUA, printre care American Airlines, Delta Airlines și United Airlines, au fost nevoite să suspende temporar toate zborurile. Situația nu este mai bună nici pe aeroporturi europene din Germania, Amsterdam și Spania, care raportează, de asemenea, disfuncționalități.

    Potrivit unui martor Reuters prezent la Aeroportul Edinburgh, scanerele automate pentru cartele de îmbarcare nu funcționau, iar monitoarele din zona de securitate afișau mesaje de “server offline”. Pentru a gestiona situația, personalul aeroportuar a revenit la verificarea manuală a permiselor de îmbarcare.

    Autoritățile și companiile afectate lucrează pentru a identifica cauza defecțiunilor și a restabili serviciile cât mai curând posibil.

    Marea Britanie nu a fost cruțată de valul de defecțiuni IT. Patru companii feroviare importante – Southern, Thameslink, Gatwick Express și Great Northern – toate deținute de Govia Thameslink Railway, au informat despre probleme informatice majore care au perturbat serios circulația trenurilor.

    UPDATE – Defecțiunile IT au perturbat mii de zboruri

    Numeroase bănci, instituții media și companii aeriene sunt afectate vineri de o întrerupere majoră a serviciilor informatice. Sunt afectate aeroporturi din întreaga lume, inclusiv din România. „Este un sistem global SITA care depinde de Microsoft Cloud, iar acesta a căzut și a afectat SITA și companiile aeriene”, au declarat, pentru HotNews, reprezentanți ai Aeroportului Otopeni.

    1.078 de zboruri au fost anulate în întreaga lume până în prezent, potrivit companiei de analiză a aviației Cirium, transmite BBC.

    Oficiul federal elvețian pentru securitate cibernetică (BACS) a identificat drept cauză pentru probleme o actualizare făcută de compania de securitate cibernetică Crowdstrike la sistemele Microsoft Cloud. Compania americană a recunoscut problema și a spus că lucrează la remedierea ei.

    „BACS este conștient de întreruperile menționate și a primit rapoarte corespunzătoare de la diverse companii și infrastructuri critice”, a precizat oficiul într-o declarație de presă citată de Reuters. „O actualizare defectuoasă sau o configurație greșită făcută de către CrowdStrike conduce la aceste întreruperi de sistem. BACS este în contact cu companiile afectate.”

    Două spitale din orașele Luebeck și Kiel din nordul Germaniei au anulat operațiile la cerere programate pentru vineri, invocând o întrerupere globală a sistemului informatic legată de compania de securitate cibernetică Crowdstrike, relatează Reuters.

    Îngrijirea pacienților și serviciile de urgență sunt menținute, a adăugat Clinica Universitară din Schleswig-Holstein (UKSH) într-o declarație de presă.

    sursa: Adevărul

    Citește și: Prea cald? Anomaliile termice din Arad, în ultimii 45 de ani, sau despre încălzire globală, copaci, caniculă și înainte era… tot cald

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ah, e una dintre știrile care mi-a înseninat ziua…!
      La fel ca cea, în care Ministrul Energiei ne spunea victorios că a reușit să repornească câteva bătrâne Centrale Electrice pe cărbune .
      .
      De ce mă bucură astfel de știri?
      Pt că, să-i zicem, am habar în aceste domenii și de ani de zile tot spuneam că numai cretinii habarnjști, cocoțați în posturi decizionale, fie pe linie politică, fie pe linie financiară, CRED CĂ TEHNICA și TEHNOLOGIA POT SUBSTITUII OMUL sau tehnologii mai vechi dar MULT MAI FIABILE și PREDICTIBILE ÎN FUNCȚIONARE!!!
      .
      .
      1. Sper să-i coste cât mai pipărat pe toți managerii care și-au redus personalul de întreținere , ÎN FUGA DUPĂ MAXIMIZAREA PROFITULUI , iar acum să ajungă să „umble cu limba scoasă” după specialiști care să le ia calculator cu calculator, și să le restaureze la vechea versiune funcțională .
      .
      2. De asemenea sunt satisfăcut că „deștepții ” care visează că energia verde SOLARĂ ar fi viitorul, de fapt o mega-țeapă, deoarece acestea , fără SISTEME DE STOCARE sunt aprope inutile (în miezul zilei, vara, când e soarele sus pe cer, e una dintre cele mai reduse cereri de energie!)
      Ne-am bătut joc de Centralele pe cărbune (dar nemții ÎNCĂ LE FOLOSESC cu brio, ba au si ras o localitate, saptamâna trecută, ca să scoata cărbunele de sub ea), ca SISTEME COMPLEMENTARE celor eco.
      N-am fost în stare să punem în funcție, în locul lor, nici măcar altele pe gaz.
      De 35 de ani ne-am bătut joc de Proiectul „ceaușist” al hidrocentralei cu acumulare de la Tarnița, care ERA IDEAL CA SĂ PREIA SURPLUSUL de energie fotovoltaică din timpul zilei si s-o genereze seara.
      Etc.
      .
      .
      Ei, asta se întâmplă când HABARNIȘTII AJUNG SĂ CONDUCĂ LUMEA: – în final vine „nota de plată”, pe care noi, toți o s-o plătim, dar tot noi i-am sprijinit pe habarniști ca să ne conducă !
      .
      PS: vreo similitudine cu ce ni se întâmplă și nouă, pe plan local, NU ESTE DELOC ÎNTÂMPLĂTOARE .
      La fel și cu realegerea Ursulei von…

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.