joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Decizia autorităților naște scandal. Locuitorii de pe o stradă din municipiul Arad, aflați lângă o pensiune-adăpost pentru carantinați, se revoltă și cheamă autoritățile, amenințând că blochează circulația (Video)

    De la bun început vă precizăm că a existat o amplă dezbatere în redacția Special Arad, dacă e bine sau nu să publicăm ceea ce se întâmplă pe o stradă din municipiul Arad, acolo unde cetățenii ne-au chemat (au chemat mai multe instituții mass-media) pentru a se revolta cu privire la faptul că, într-o pensiune aflată lângă casele lor, autoritățile au decis să cazeze persoane în carantină.

    Nici acum balanța nu s-a înclinat pe partea celor „pro” publicării acestei informații, nici a celor „contra”, însă, respectând adevărul, ne facem datoria de a anunța autoritățile, dacă încă nu știu, sau nu au dat curs plângerii locuitorilor din cartierul în care se află pensiunea, că nemulțumirile se amplifică în zonă.

    Să fim bine înțeleși, și cei de lângă pensiune trebuie în mod obligatoriu să priceapă asta, acolo nu sunt cazate persoane bolnave infectate cu coronavirus, ci doar persoane în carantină, iar proprietarul locației și-a oferit chiar el „serviciile” pentru ca aceste persoane să fie cazate (bineînțeles, contra-cost, fiindcă Guvernul va plăti cheltuielile la un moment dat).

    Ideea este că, deocamdată, în cazul în care lucrurile nu degenerează, nu o să facem public nici numele pensiunii (i-am putea provoca daune imense în viitor), nici al străzii, pe motiv că nu vrem să amplificăm starea de panică și isterie care este deja creată.

    Dar, pe această cale, invităm pe toată lumea la calm, la înțelegere, nu la ură, nu la revoltă, născute din proasta informare cu privire la modul de răspândire al pandemiei, la măsurile de protecție etc. Și ca să o spunem direct: virusul nu se transmite între case, ci între oameni aflați la distanță de mai puțin de 1 metru unul de celălalt.

    Din informațiile pe care le deținem, intrarea și ieșirea din pensiune (care este a treia locație de carantină din județul Arad), sunt păzite de Poliția Locală. La întrebarea „Persoanele aflate înauntru ies sau nu afară pe timpul nopții?”- așa cum acuză locuitorii, nu știm să răspundem, dar pe această cale atragem atenția factorilor de răspundere.

    Situația fiind specială, sensibilitatea oamenilor exacerbată, opinam (și) noi că aceste sedii de carantină ar trebui alese cu mare circumspecție, nu pe genunchi (deși credem că este greu de ales, nu mulți fiind dispuși să-și pună la dispoziție afacerile pentru a caza persoane în carantină), având în vedere tocmai reacția posibililor „vecini”. Deci oarecum mai departe de zonele aglomerate, și unde nu se pot naște tot felul de susceptibilități.

    Pe de altă parte, nu am găsit nicăieri vreo precizare că aceste centre de carantină sunt interzise în interiorul localităților.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cum spuneam ieri…Guvernul plateste , adica noi pulimea. Guvernul sa inchida granita pentru cei veniti din zona rosie , sa mearga rasa superioara inapoi , sa se trateze acolo unde plateste taxe si impozite. Guvernul sa faca autostrazi , scoli si spitale cu banii ce ii ia de la pulime , nu sa ii dea pe intretinerea rasei superioare si ingrasarea multinationalelor.

      +9 voturi
      +1
      -1
        • Bah trompeta…Ia si tu vreo 100.000 acasa la tine , daca eu sunt jeg. Vorbeste dracului in dreptul numelui tau , nu te mai erija tu in vocea romanilor. In acest moment singura injuratura ce imi vine in minte e ” Veniti-ar neamurile din Italia” Si cand mai faci pe cineva jeg , fi sigur ca esti capabil sa o spui si in fata respectivei persoane. Aradean de import care imi esti.

          --3 voturi
          +1
          -1
          • Iar ești viteaz?🤭
            … in primul rand măi lake, M.A.E. Român îi sfătuiește să se întoarcă pe cei plecați în concedii prin țări care nu erau de risc. Tu fiind un mâncător de pită cu apă habar n-ai de alte țări devenite de risc peste noapte în afară de Italia. Ce vina au ăia flaușat băbălău dacă acum tre’ sa vină? Ești tu stăpân mah fraiere? Vezi-ti in puii mei de sărăciile tale că, din cate se pare internetu’ e ceva mai nou pt specimene fără creier ca tine…de unde și invitațiile indirecte la interval. Cat de prost sa fii? Crezi că pari mai așa… oareșicum? 🤭
            Apoi mah cârnaț…am prieteni care nu se pot întoarce din Portugalia. Plătesc taxe la finanțele arădene mai multe decât tot neamul tău de la maimuță încoace…și au ghinionul de a întâlni această situație…și mai nou de muritori de foame ca tine care pt faptul că plătesc nici 1000 de lei (pe familie)taxe la stat pt sănătate pe luna se cred stăpânii sistemului medical. Deci? Marș mă putoare și cumpără-ti hârtie igienică…ăla îți e nivelul.

            --4 voturi
            +1
            -1
            • Chemați hingherii a bolunzit toni tontonu’ 😂…lasă dibuitu’ Arnold… sa n-ai surprize p’orma. 😉 Tu, concentrează-te numa’ pe ură la adresa oricui nu e pe felia ta. Atât poți. Ar trebui să îți revii in loc sa te agiți ca fraieru’ ! Hai pa…

              --2 voturi
              +1
              -1
            • Na las ca nu ma sperii asa de usor. Uite cioackere cum lucreaza Dumnezeu…Au chemat boschetarii din diaspora – fratii tai de suflet pentru a fi cine sa-i voteze , acu o sa faca doamna cu coasa alegeri anticipate dintrei ei, dragii PNL-isti. Asa ca cioackere , mukles ca esti prost de puti…Vad ca mai erau vreo tzspe cu aceiasi parere cu mine dar , dar cu aia nu iti da mana sa te iei ca sunt pe langa tine…Stai ca vin si eu acusi pe acasa…sa vedem pe unde va fi surpriza mai mare…

              0 voturi
              +1
              -1
    2. Redactie, stai jos, nota 4!

      Dezbateti la voi in redactie si nu ati transat inca problema? Naspa de naspa!
      Informatiile pentru a fi publicate nu trebuie sa fie oportune ci corecte.
      – Este adevarat ca locuitorii din proximitatea unui imobil-carantina isi manifesta nemultumirea?
      –- Daca da – public cu toate detaliile;
      –- Daca nu – nu public.
      Mai dezbateti, poate intelegeti ca nu sunteti judecatori ci ziaristi si astfel suneti datori publicului vostru (pe care-l tradati la fel ca niste politruci) cu completa si corecta informare.

      +13 voturi
      +1
      -1
        • As fi curios sa stiu cine detine drepturile de autor pe un articol semnat Redactia S. A. Multumesc!
          Probabil dezbaterea continua fiindca puteati sa inlocuiti ironia de raspuns cu un raspuns util cititorilor fata de care va simtiti datori cu informatii complete si corecte.

          +2 voturi
          +1
          -1
          • Drepturile de autor, foarte simplu, sunt retinute in toate cazurile, dacă nu exista o alta intelegere, de redactia Special Arad.
            Ca sa intelegeti: un jurnalist care este angajat de o redacție, cedează drepturile de autor redacției. Simplu spus, un material semnat de oricare dintre jurnaliștii angajați exclusiv nu poate fi publicat altundeva decat cu acceptul Redacției, mai exact al redactorului sef.
            Nu e mare lucru, asa funcționează treaba cam peste tot unde se respecta regulile jurnalismului.
            Deci aici sunteți pe langa subiect.
            La a doua observație sunteți chiar bănuitor si răuvoitor fara sa știți exact ce se afla în spatele banuielilor Dvs. Lucrurile exact asa s-au intamplat cum este prezentat in articol, nu altfel și nu pentru altceva. A existat două opinii in redacție cu privire la oportunitatea unui articol care ar putea fi gaz pe focul și așa intețit al limitării, prostiei, intolerantei, urii fata de cei care ar putea amenința sanatatea celorlalti. Dincolo de totala lipsa de solidaritate, e vorba de o psihoza genera;lizata de care jurnaliștii trebuie să-și dea seama, nu să o ignore.
            Daca DVs mai stiti o redacție prin preajmă in care astfel se decide daca un articol va fi publicat într-un fel sau altul, anuntati-ne.
            Aveti o sampanie de la noi.

            +1 voturi
            +1
            -1
            • Datoria voastra de ziaristi este sa scrieti adevarul, sa descrieti faptele exact cum s-au intamplat, indiferent de context (razboi, revolte, asasinate, aterizari de OZN-uri, etc). Sa intelegem ca se practica cenzura sau autocenzura la dvs in redactie? Si apropo, cred ca se scrie au existat doua opinii, nu a existat.

              +3 voturi
              +1
              -1
            • Mersi de corectură, aveti o bere de la mine.
              In ceea ce privește jurnalismul, aveți o viziune cam simplistă, să nu spun rudimentară.
              Iar în ceea ce privește autocenzura, toti o avem, e o chestiune de psihologie.
              Desigur, dacă nu suntem anonimi…

              --5 voturi
              +1
              -1
            • Ma bucur ca are cine sa aleaga pentru mine

              De prea multa metafizica demarcatia conceptuala intre convenabil/oportun/imi place mie/imi convine si corect, s-a estompat de tot.

              Vreti sa spuneti ca din ratiuni de interes public major, cu maxima intelepciune si asumarea unor responsabilitati existentiale precum este si nevralgica dialectica intre semnificatie si sens, in calitate de ziarist deontolog spuneti doar ce considerati dvs. (cu enorma dvs. experienta de viata, cu generozitatea care va caracterizeaza, impecabil in cuget si simtiri) pulimii de cacat care nu are creier sa decida fiind proasta, cretina si imbecila.

              Cata modestie si responsabilitate. In locul presedintelui v-as da stema Romaniei in grad de cavaler.

              +3 voturi
              +1
              -1
    3. Ce chestie interesanta, ...

      … sa mergi pe o strada din Arad, sa vorbesti cu oamenii, sa te prezinti, si totusi nimeni nu stie ce strada este, unde este pensiunea, s.a.m.d.Cu siguranta acea strada nu are acces la internet si rezidentii nu pot accesa acest site de stiri ca sa spuna ca pe strada lor la adresa X se afla aceasta pensiune.Daca totusi vreunul dintre rezidenti are internet si a comunicat adresa, inseamna ca cei din redactie nu au reusit sa citeasca mesajul, fiind prinsi in focul luptei.O seara frumoasa si … secretoasa!!! Ca incheiere sa citam: „De la bun început vă precizăm că a existat o amplă dezbatere în redacția Special Arad, dacă e bine sau nu să publicăm ceea ce se întâmplă pe o stradă din municipiul Arad,…” – BRAVO!!!

      +4 voturi
      +1
      -1
    4. Cetățenele cu Drepturi!!! … fără obligații.
      .
      PROSTIA mână-n mână cu ignoranța crează aceste situații PENIBILE. Au ieșit niște oameni la stradă, probabil la o țigară. Șiiiiiiiiii Ce? Cu toate că s-au pompat în permanență informații pe căile media obișnuite, televiziune, radio ziare, … și să nu mai vorbim de Internet, probabil „pirandele” reclamante fiind analfabete nu au înțeles nici până acum, felul în care se molipsește covid-19. Dezimformarea de pe FB scrisă de „sfinții binevoitori” este adevărată și corectă.
      .
      Lipsă de compasiune și spirit civic. Scârbă și silă mi-e de aceste specimene! Lu-a-var Coronavirusul să vă ia de tute!

      +1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru E. Nola

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.