Decăderea unui star: de la o viaţă în lux în anii ’80, la dormit prin parcuri în 2015. Kenny Sansom: „Nu vreau să mai exist”





Situaţie dramatică pentru fostul mare internaţional englez Kenny Sansom, ajuns acum, la două decenii după retragere, în pragul sinuciderii, potrivit prosport.ro.
În 1980, Sansom era cumpărat de Arsenal cu un milion de lire sterline, plus un jucător la schimb, o sumă imensă pentru acea perioadă. A fost aproape un deceniu titularul lui Arsenal şi al naţionalei Angliei pe postul de fundaş stânga. Sansom are acum 56 de ani şi a ajuns să doarmă prin parcuri, fiind măcinat de problemele cu alcoolul şi jocurile de noroc. Cunoştinţele fostului fotbalist susţin că acesta le-a cerut în repetate rânduri pastile, pentru a încerca să se sinucidă
Fundaşul stânga titular al naţionalei Angliei în anii ’80 şi-a pierdut casa din cauza problemelor cu alcoolul, iar acum doarme prin parcuri şi toţi banii primiţi drept pensie din partea Asociaţiei Fotbaliştilor Profesionişti din Anglia, în valoare de 622 de lire lunar, îi pierde la jocuri de noroc.
Rămas pe drumuri, Sansom (56 de ani) doarme prin parcurile din zona de Sud a Londrei şi este decis să-şi pună capăt zilelor după ce a pierdut absolut tot ce strânsese în carieră. Conform Daily Mirror, ex-fotbalistul le cere prietenilor somnifere pentru a se sinucide.
„Nu vreau să mai exist!”
Tată a trei copii, Samson spune că se simte total responsabil pentru situaţia în care a ajuns şi pune actualele probleme pe seama divorţului de soţia sa Elaine, cu care a fost căsătorit 29 de ani.
„Banii, fosta mea soţie. Sunt multe lucruri pe care aş fi putut să le fac mai bine. E doar vina mea. Lucrurile care acum mă întristează s-au întâmplat din vna mea.
Nu vreau să mai exist, nu vreau să mai trăiesc oribila viaţă pe care o trăiesc acum.
Mi-am pierdut soţia, iar asta mă face să sufăr mult. Era superbă, pur şi simplu superbă”, spune, disperat, Kenny Sansom într-un interviu acordat celor de la Mirror.
Comentariile portalului
Voiam sa verific in dexonline dle Valea dar nu ma lasa sa accesez pagina daca nu bifez ca votez cu Nicusor si nu am vrut, nu sunt in nici o (...)
Și din nou nu se mai publică comentariile care nu convin. Dar suntem cu libertatea de exprimare și obiectivismul în prim-plan, doar la nivel declarativ. Asta merge deja înspre propagandă, (...)
Realitatea TV este preș la picioarele cuplului comico-fantezist Piticul Pinocchio -Gica Ultras. Poate va e mai clar așa.