Dealer arădean, prins în trafic cu 1000 de pastile de ecstasy și 30 de grame cannabis în mașină





Polițiștii Municipiului Arad au depistat în trafic un bărbat, care avea asupra lui și în autoturismul pe care îl conducea, aproximativ 1.000 pastile de ecstasy și peste 18.000 de lei, anunță IPJ Arad.
La data de 25 noiembrie, polițiștii Biroului de Ordine Publică și ai Biroului Rutier, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au depistat în trafic un arădean, de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism în municipiu.
În urma controlului corporal al conducătorului auto și asupra autoturismului au fost descoperite 2 pachete cu 974 de pastile de ecstasy, 2 pungi de plastic cu aproximativ 30 de grame cannabis, 18.757 de lei, 210 euro și 4 telefoane mobile.
Bărbatul a fost testat cu aparatul DRUGTEST, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța THC-5. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior magistrații Tribunalului Arad dispunând arestarea acestuia pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.
IPJ Arad face precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Comentariile portalului
Daca o spune seful casei de pensii,in mod sigur,in scurt timp,varsta de pensionare va creste ; guvernul lucreaza pentru popor !!
Mai degrabă naiv. Unul dintre cei mai buni amici ai mei din adolescență era un pocăit. Este drept, cam pornit de pe atunci împotriva bisericii sale.
Ești părtinitor, și frustrat, te a bătut în copilărie vreun neoprotestant, altfel nu-mi explic. Că naiv nu ești, 🫣.