De ce? Pentru că putem! Nu l-ai auzit pe Codrin Ștefănescu?





Să parchezi pe interzis, să nu parchezi pe interzis? Asta e întrebarea. Sau? Oare asta e întrebarea? În cazul de față nu aceasta e întrebarea. Nici măcar de ce se tot parchează acolo, iar șoferii scapă de amendă – nu este întrebarea. Întrebarea este de ce nu sunt parcări în zone intens circulate și/sau în zone în care un loc gol de parcare ar cădea ca o mană cerească pentru orice șofer care are treabă în zona Primăriei (și suntem mulți care avem treabă în zona aceea).
Vorbim de banda 1 de pe Bulevardul Revoluției, vizavi de Primărie, pe sensul de mers către Teatru, unde pe o distanță de aproximativ 50 de metri sunt montate nu mai puțin de patru (!) semne de „Oprirea interzisă”, iar frumușel lângă ele… patru mașini oprite.
Probabil că sunt aceiași șoferi care: „nu stau mult, m-am oprit doar să….” , „imediat plec, intru până la…” sau „și unde vrei să parchez? Tu nu vezi că nu e loc, dom’le?”. Iar la cel din urmă, suntem înclinați să îi cam dăm dreptate, dar dura lex sed lex și nimeni nu este mai presus de lege (sau cel puțin așa credeam cândva). Oare autoritățile competente când vor deveni și ele competente? Câtă cerneală trebuie să mai curgă pentru a se găsi o soluție pentru porțiunea aceea de drum?
Până atunci, domnilor și doamnelor deopotrivă, nu fiți bizoni și învățați măcar semnul acela de circulație, deoarece nu e uitat acolo de cineva. E pus cu un scop. Bun sau rău, asta nu vă justifică comportamentul de bizon!
Cu semn sau fără semn e totuna. De parcat se parchează cum se poate, pe unde se poate. Alții că nu au altă soluție, iar alții… cum a spus și Codrin Ștefănescu: „Pentru că putem!”
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)