vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    De ce așa? Baronul Neuman s-a întors în anonimat pe arena care-i poartă numele, posibil pe locurile abonaților

    de Lucian Dănilă | 9 octombrie 2021, 5:52 PM | Administraţie | Sport

    8

    Baronul Francisc Neuman s-a întors pe arena care-i poartă numele, noua arenă construită pe locul celei pe care el și echipele sale de muncitori au construit-o în 1945 într-un timp de zece luni, o veche arenă pe care echipa pe care a construit-o a câștigat titlu după titlu.

    Povestea lui este una tristă. A fost unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri ai vremii sale, iar din plăcere pentru fotbal, din ambiție și pricepere, a construit o echipă care nu avea rivali în România, o echipă în care evoluau legendarul Petschovski, Gyula Lorant, cel care juca în 1954 finala Mondialului din Elveția, Farmati, Mercea, Bonyhadi, Vass, Coco Dumitrescu și alții.

    Baronul a fost exilat de comuniștii care au pus mâna pe țară și a trebuit să părăsească tot ceea ce a construit: fabrica, echipa de fotbal, orașul… A urmărit de la distanță evoluția echipei pe care a creat-o, iar legenda spune că în 1970, după eliminarea celebrei Feyenoord Rotterdam, a trimis o telegramă la club pe care era scris doar atât: „Felicitări! F.N.”

    Astăzi, în timp ce UTA juca un amical pe arena din Sânnicolau Mic cu Ripensia, reprezentanții Primăriei și ai Recons au montat statuia Baronului Neuman la tribuna a II-a a stadionului. Cumva, Baronul s-a întors pe furiș la locul unde a creat o legendă, s-a întors în anonimat. Discuții au apărut încă de la ideea de a fi montată această statuie, una care din punct de vedere artistic arată foarte bine. Fanii cereau ca statuia Baronului să fie montată fie în fața stadionului, fie în zona tribunei oficiale, acolo unde era, de drept, locul lui Francisc Neuman.

    baron

    A fost montată la tribuna a II-a, statuia luând locul a două scaune care, cel mai probabil, aparțin abonaților. Clubul nu a fost consultat nici de reprezentanții Primăriei și nici de cei ai Recons în legătură cu acest lucru.

    Statuia a fost amplasată la sectorul M, acolo unde s-au vândut multe abonamente. Așa cum am scris, clubul nu a avut cunoștință de montarea statuii Baronului și nu a fost consultat dacă acolo am vândut abonamente, dar cel mai probabil, acolo sunt locurile a doi abonați. Problema ar putea apărea dacă cei doi care și-au pierdut locurile și-au cumpărat abonamentele împreună cu grupul de prieteni, așa cum sunt multe cazuri.

    De ce așa?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cu toată stima, Luci, dar articolul este nepotrivit. Ideea cu baronul în tribune, asistând la meci este genială. Suporterii or fi având părerea lor, dar eu pun mai mult preț pe părerea artistului Lucian Țidorescu, cel care a venit cu ideea.

      De fapt ideea completă este că baronul asistă la meciul UTA-Feyenoord. Desigur, ficțiune dar mi se pare genial

      În plus chestiunea cu abonamntele ar fi trebuit verificată înainte. Realitatea este că nu există abonamente pe cele 2 locuri.

      +10 voturi
      +1
      -1
    2. Fiindca m-am interesat…
      1. Nu sunt abonamente pe cele doua locuri
      2. Motivul amplasarii statuii (excelent arată!) sunt mai multe:
      – este sectorul in care e inscriptionat numele UTA din scaune albe
      – baronul sta intre oameni obisnuiti, cum ii era obiceiul aproape zilnic (mai cititi cum se comporta baronul cu oamenii), nu la stabii de la VIP-uri
      – pe partea opusa se monteaza mereu camerele televiziunilor, deci vizibilitate a statuii si pentru nearadeni
      3. Pentru partea din fata stadionului exista un plan in lucru de amplasare a unui fel de hall of fame cu gloriile UTA-ei
      CONCLUZIE: Domnul Claudiu are dreptate. Articolul este nepotrivit. Ca sa nu spun… rau intentionat

      +19 voturi
      +1
      -1
    3. Statuia nu are ce căuta la tribuna 2, statuia – nu în forma asta-trebuia amplasată în fata stadionului, nu aruncată în anonimat la T 2 unde va fi admirată de doua ori pe luna și doar în sezonul competițional!
      De ce a fost amplasată la tribuna 1 și pe urmă mutată? Bibart e un țăran care face ce vrea și ne demonstrează pentru nu știu a câtă oară că e ca falcă!
      Sper ca de acum și Bibart și frumoasă lui soție sa stea tot la tribuna a doua!
      P. S. : Pe primarul cu origini la Târnova nu l-am văzut pe la Șiria sau pe „Motorul”, acum se pozează lângă statuie! Grețos acest personaj!

      --1 voturi
      +1
      -1
    4. Stadionul nu este a clubului, ci al ORASULUI, iar clubul nu a avut niciun aport la construirea arenei, si nu o intretine, ba din contra, e finantat de catre ors din bani publici, asa ca cei de la club nu trebuie nici consultati nici nu trebuie sa de-a vreun ok pe o arena pe care ei joaca platind o chirie, asa ca ideea asta este o tampenie, dar ne-am obisnuit cu tampeniile suporterilor UTA si a ziaristilor care sriu idiotenii de dragul de a avea vizualizari.

      Cand Smenarii care conduc clubul o sa faca o arena, atunci sa hotarasca ei si cu batausii din galerie.

      --4 voturi
      +1
      -1
    5. Ba da, sunt abonamente, toata zona aia este cumparata, nu mai mintiti cu nerusinare sa va iasa flic-flac-ul asta penibil cu statuia Baronului.
      Puteti sa va puneti toti scribii de partid sa dea minusuri celor ce va contesta, asta tot n-o sa va justifice lipsa de cultura si superficialitatea de care ati dat dovada cu un astfel de subiect sensibil si important pentru toata comunitatea aradeana, nu doar cea utista.

      +5 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Greierele lui Pinnochio

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.