Dan Petrescu: „Roger poate vine acum, sau poate vine la vară. Vorbesc cu conducerea”





Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR, spunea la finalul partidei cu UTA că nu se supără pentru un rezultat de 0-0, dar atunci când echipa sa a avut cinci ocazii trebuia să câștige.
„Bursucul” a reaprins subiectul legat de transferul lui Roger la CFR. Se știe că brazilianul a semnat în această iarnă cu gruparea din gruia și urmează ca cel târziu din vară să îmbrace tricoul vișiniu. Mi-a plăcut Roger, poate vine acuma, poate vine la vară. Și Braun putea să vină acum, dar urmează să vedem ce discut cu cei din conducere zilele următoare”, a spus Dan Petrescu.
„Măcar nu am mai fost egalați în ultimul minut. Avem două lucruri pozitive, că nu am luat gol și că nu am fost egalați pe final. Au dat tot ce au avut mai bun jucătorii. S-a nimerit să fie Deac cel mai bun de la noi și i-am zis că nu sunt supărat că a ratat cu poarta goală. Dacă nu alergi și nu te implici, atunci sunt supărat.
Îmi pare rău de Bordeianu, dar a trebuit să risc și să joc cu doi atacanți. Când ai 5 ocazii mari, trebuie să câștigi meciul. În tur, am câștigat la ei fără să avem ocazii mari, dar acum s-a întors. Știți că după 0-0 eu nu sunt supărat, dar în acest context, mă deranjează.
Nu am avut timp să pregătim acest deloc, dar ne gândim la meciul cu Mediaș, care a bătut-o pe UTA, deci vă dați seama ce greu o să ne fie și acolo. Îmi pare rău pentru Neguț, a avut două ocazii rarisime, ar fi fost un debut ca titular frumos. Nu am ce să le reproșez, chiar dacă am făcut 0-0”, a declarat Petrescu la finalul partidei.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)