joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    DACIAvem noi aici? Am trăit ziua în care mi-am văzut unul dintre gândurile copilăriei. Du-te și tu la „Verbiță” ca să-l vezi (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 8 decembrie 2017, 10:22 AM | Auto | Știri Arad | Topic special

    4

    Nu sunt nici bătrân, dar nici adolescent nu mai sunt. Am prins însă ultimii ani ai comunismului din România, acei ani în care cumpăram pâine pe cartelă, mergeam la fiecare început de lună să iau „drepturile” de la alimentară (n.m. ulei, făină, zahăr, unt etc.), purtam cravată roșie cu tricolor și mergeam în parcare la Hotel „Astoria” să mă uit prin geam la bordurile mașinilor străine: Opel Ascona sau Kadett, Ford Granada, Audi 80.

    Am crescut într-un cartier mai mărginaș, Sânnicolau Mic, iar pe strada mea mașinile erau cam puține. Nenea Ghiță avea un Wartburg alb cu albastru, nenea Aurel o Dacia 1300 vișinie, iar nenea Vasile o Dacia gri. Ultima avea bord de CN ? În fiecare vacanță mergeam la Fântânele și făceam peșoferul în Dacia unchiului meu, Puiu. Era albastră închis, era din 74 cred, și avea motor francez, iar în spate doi câței care dădeau din cap. Erau de jucărie. „Când voi fi mare voi avea mașină albastru închis”, spuneam eu. La Fântânele erau mulți etnici germani, iar vara veneau la ei rudele din RFG (n.m. Republica federală Germania). Le aducea Maoam, cataloage Neckerman, reviste cu Pif sau Rahan, multă ciocolată și câteva hăinuțe. Toți aveau… mașini străine. Realizam pe atunci că la noi nu prea ai cum să ai mașină străină, deși vecinul meu, a lui Liscu, avea un Fiat. Din ăla care semăna cu o Lada. Văzând unele bijuterii ca BMW Alpina, Ford Sierra sau Opelul Ascona, știind că noi nu putem spera la mașini străine, mă gândeam eu că poate odată și odată și Dacia va arăta ca acestea. Vorbeam cu Cristi, fratele meu, că atunci când vom fi mari, dacă nu vom avea bani, ne vom face o mașină din lemn. Multe dintre gândurile copilăriei noastre erau legate de mașini. Sincer, de la noi îmi plăcea Oltcitul pentru că mergea cu 180 km/h. Dacia doar cu 160…

    Ieri mi-am văzut unul dintre aceste gânduri. Vechea Dacia, mașina aia care doream eu să arate ca cele străine, să aibă 220 km/h la bord, forme mai rotunjite, roți puțin mai mari și cu capace mai „faine”, s-a făcut frumoasă. Sunt convins că ieri am condus cea mai bună mașină făcută de Dacia în întreaga istorie. M-am urcat la volanul noului Duster, o mașină cu de toate, o mașină care poate concura cu multe alte branduri la această clasă. Este mult mai sprinten decât Duster-ul vechi, parcă mai spațios, are parte de alte echipamente, alte finisări, „este o mașină din clasa C cu preț de clasa B”, așa cum avea să ne spună băiatul care a venit cu mine în test-drive.

    „Nu prea mai are nicio legătură cu vechiul Duster. Poate puțin forma, dar în rest aproape toate echipările au fost modificate”, spune Mihai Verbiță.

    Hai să vedem câteva dintre cele mai importante noutăți ale noului Duster:

    EXTERIOR

    – Blocuri optice noi, cu lumini de zi LED, nervuri pe capotă și un scut de culoare crom satinat;

    – Stopurile sunt acum pătrate, cu patru „zone” LED distincte, la fel ca la Logan și Sandero.

    – Scutul de protecție din spate, de culoare crom satinat, este mai mare față de cel de la generația anterioară.

    IMG_7999

    INTERIOR

    – Planşa de bord şi scaunele au fost complet redesenate;

    – Display-ul central pe care se desfășoară MediaNav Evolution este poziţionat mai sus la actualul Duster, fiind mult mai lizibil;

    – Trei aeratoare rotunde, amplasate deasupra display-ului central;

    – Butoanele de comandă, așezate sub forma unei claviaturi;

    – Sisteme noi: Multiview Camera (4 camere video, frontală, spate și două laterale)

    – Climatizare automată, airbag tip cortină

    – Sistem de pornire și acces fără cheie

    – Sistem de avertizare pentru unghiul mort

    – Volan nou, cu patru braţe, care poate fi ajustat în înălțime și în adâncime;

    – Amplasarea claxonului în centrul volanului.

    IMG_8003

    Cât costă? Nu știu precis, dar e o cifră între 11.000 de euro și 20.000 de euro. De exemplu, modelul de mai sus, „full option”, costă aproximativ 20.000 de euro.

    În perioada 8 – 10 decembrie, arădenii interesați de noul model Duster pot vizita showroom-ul Dacia de la Verbiță situat pe Calea Aurel Vlaicu la numărul 282/1. Timp de trei zile cei interesați vor avea posibilitatea de a testa noul model și de a afla detalii despre oferta completă de servicii asociate, respectiv finanțare și post vânzare. Vizitatorii vor putea de asemenea să participe la campania specială organizată cu această ocazie și vor avea astfel șansa de a câștiga marele premiu, un Duster în versiunea cea mai echipată. Adică, motorizare diesel 1.5 dCi de 110 CP și tracțiune integrală. Regulamentul campaniei, care cuprinde detalii despre desfășurarea acesteia și despre modul de desemnare a câștigătorului poate fi consultat pe site-ul https://promotii.dacia.ro/. Programul „Porți Deschise” este următorul: vineri, 8 decembrie – 9:00 – 19:00; sâmbătă, 9 decembrie – 9:00 – 19:00 și duminică, 10 decembrie – 9:00 – 15:00.

    IMG_7987 IMG_7989 IMG_7990 IMG_7991 IMG_7995 IMG_8000 IMG_8001 IMG_8004

     

    (P)

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu stiu daca e de vina unghiul sau lumina, insa plasticul de pe bord arata mai rau decat la Dusterul vechi, butoanele alea de magnetofon sunt exact ca portocala in capita, „navigatia” arata ca un laptop al anilor 90. Triplele seamana leit cu o varianta ciuning a triplelor de golf 4 (cele cu X, de prost gust). Fata arata chiar bine… Cred sincer ca bordul CN mentionat in stire arata mult mai bine.

      +6 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Messerschmidt

    3 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.