„Dacă dai banul, îți dau ce diplomă și certificat vrei tu”. Diplome de BAC și certificate de competență de vânzare





Prin ordonanța din data de 26.09.2016, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata SURDILĂ BIANCA MONICA-secretară la Colegiul Tehnologic ‘Constantin Bursan’ din municipiul Hunedoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
„Din cercetările efectuate până în prezent, au rezultat probe privind suspiciunea rezonabilă că, în anii 2013 și 2014 inculpata Surdilă Bianca Monica a primit de la denunțătoarea S.D. o sumă de bani, în EURO, în vederea eliberării unor certificate de competență lingvistică, certificat de competență digitală, certificat de absolvire a liceului și o diplomă de bacalaureat pe numele numiților S.R.C. și S.D.M., fiul, respectiv fiica denunțătoarei S.D., documente pe care le-a înmânat în original denunțătoarei la începutul lunii septembrie 2016 și care au fost depuse de către denunțătoare la dosarul cauzei”, se arată în comunicatul remis de Tribunalul Hunedoara.
Urmează a se formula propunere de arestare preventivă în cauză.
sursa: hunedoaraliberă
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)