Cutremurul din Oltenia s-a resimțit și la Arad





Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad informează că luni, 13 februarie, la exact ora 16:58:06 s-a produs un cutremur în regiunea Oltenia, epicentrul fiind în județul Gorj.
Potrivit măsurătorilor, cutremurul din Gorj a avut magnitudinea ML 5.2, la adâncimea de 15 km.
„Cutremurul s-a produs la 102km SV de Sibiu, 107km NV de Craiova, 137km V de Pitesti, 166km E de Timisoara, 179km S de Cluj-Napoca, 183km SE de Arad, 196km V de Brasov, 218km E de Belgrade, 222km E de Zemun, 224km V de Ploiesti”, transmite ISU Arad.
Cutremurul, simțit pentru scurt timp și la Arad
La Arad, oamenii au simțit pentru un timp foarte scurt (câteva secunde) cum se mișcă mobila și lustrele în apartamente. Pe rețeaua de socializare au început să apară discuții între internauți, fiecare descriindu-și experiența: unii au simțit că se mișcă scaunul de birou, alții că le-a vibrat dulapul, iar alții nu erau siguri dacă și-au închipuit sau nu senzația. Relatări au venit din toate zonele municipiului: Micălaca, centru, zona Vlaicu, Aradul Nou… chiar și din alte localități din județ.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad a dispus ca echipajele de intervenție să efectueze în teren misiuni de recunoaștere/patrulare pentru identificarea eventualelor probleme.
„Până în acest moment, nu avem niciun apel pe 112 care să solicite intervenția forțelor”, a transmis ISU Arad.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este