Cutremur de 6.1 grade în sudul Guatemalei. Vestul Turciei, zguduit de un seism de 5.1





Un cutremur cu magnitudinea peste 6 grade a zguduit sudul Guatemalei vineri noapte, au anunţat autorităţile, transmit AFP şi Reuters. Agenţia de presă britanică relatează că seismul s-a simţit şi în ţara vecină, Salvador, unde oficialităţile au descris cutremurul ca fiind unul puternic, dar într-o primă instanţă nu au anunţat victime sau pagube materiale, conform Agerpres.
Cutremurul a fost înregistrat la ora locală 23:52 (05:52 GMT) cu epicentrul în Oceanul Pacific, pe coasta regiunii Escuintla, a anunţat Institutul Naţional de Seismologie într-un buletin.
Institutul American de Geofizică (USGS) a precizat că magnitudinea a fost de 6,1 şi adâncimea de 108 kilometri, în timp ce institutul local menţionase iniţial o adâncime de 48 km. Cutremurul a fost resimţit în mai multe regiuni ale ţării, precum şi în oraşul turistic Antigua Guatemala, inclus în patrimoniul mondial UNESCO şi situat la 45 km de capitală.
O parte din faţada unei biserici din oraşul San Pablo Jocopilas, situat la nord-vest de epicentrul cutremurului, s-a prăbuşit, au anunţat serviciile de urgenţă guatemaleze CONRED.
Activitatea seismică este ridicată în Guatemala, statul din America Centrală fiind situat la convergenţa plăcilor tectonice din Caraibe şi Los Cocos. Potrivit autorităţilor, 90% din teritoriul Guatemalei se află într-o zonă cu risc seismic.
Un alt cutremur a avut loc sâmbătă dimineața, la ora locală 8:19, în vestul Turciei., în apropiere de Kusadasi. Seismul a avut magnitudinea de 5,1, la o adâncime de 6,5 km, acesta fiind semnalat de către Institutul de Cercetare a Oservatorului și Cutremurelor Kandilli din Istanbul, potrivit Volcano Discovery.
Nu sunt raportate victime.
Magnitudinea exactă, epicentrul și adâncimea cutremurului ar putea fi revizuite în următoarele ore sau minute, pe măsură ce seismologii analizează datele.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: Karabaglar, Izmir, Torbali, Menemen, Kusadasi, Manisa, Soeke, Turgutlu, Aydin, OEdemis.
Sursa: Știri pe surse
Citește și: Un nou cutremur, în vestul țării, raportat sâmbătă. S-a produs la 34 km de Timișoara
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)