joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update UPDATE. HC Beldiman: „Cu bani sau fără, dorim ca toți copiii să participe la antrenamentele online”

    de Dan Lazăr | 27 martie 2020, 10:47 AM | Coronavirus | Recomandările editorilor | Sport | Știri Arad

    8

    UPDATE. Schimbare binevenită de atitudine din partea HC Beldiman Arad. „Vă rog să descărcați toți din grup aplicația. Știu că sunt persoane care probabil se gândesc că doar achitând suma de 60 lei, o pot face. Având în vedere situația actuală, îmi doresc ca toți copiii să participe la program. Cine poate și dorește achită, cine nu, nu.”, a anunțat, sâmbătă la prânz, clubul arădean.

    Într-o perioadă în care viața tuturor este dată peste cap, unii s-au gândit să scoată bani din „piatră seacă” (a se citi izolarea la domiciliu), în contrast total cu multiplele acțiuni de voluntariat, prin care fiecare OM încearcă să își ajute semenii, pentru a trece, împreună, cât mai ușor peste această pandemie de coronavirus.

    Rețelele de socializare, site-urile de tot felul găzduiesc idei (filmulețe, fotografii etc) prin care ești ajutat să faci mișcare la domiciliu, în prim-plan fiind copiii care de la mijlocul acestei luni nu mai pot participa la cursurile școlare, având timp liber berechet.

    În acest context, HC Beldiman Arad a lansat, pe Skype, antrenamente online pentru copii, denumite „HC Beldiman Fit – just 4 kids”, care îi costă pe părinți 60 lei/lună. Clubul care pare că nu se gândește deloc la binele comunității are peste 100 de copii legitimați, începând de la baby, până la Divizia A (liga secundă), însă acceptă la așa-zisele antrenamente pe oricine „sare cu banul”.

    Trebuie să remarcăm că acest club, al soțiilor George și Adriana Beldiman, și-a dorit și obținut banii noștri, ai arădenilor, recent fiindu-i aprobat un proiect în valoare de 150.000 lei (un miliard și jumătate de lei vechi) din partea Primăriei Arad, prin Centrul Municipal de Cultură. Ce oferă HC Beldiman comunității arădene: „antrenamente” online pe bani. Halal!

    Iată o parte a anunțului postat pe Facebook de HC Beldiman:
    „• antrenamentele vor avea loc live, pe platforma SKYPE
    • costul unui abonament „HC Beldiman Fit – just 4 kids” este de 60 lei/lună.
    Ce vă oferim?
    • antrenamente ZILNIC
    Cum poți achita?
    • bineînțeles că ne-am gândit la sănătatea noastră, a tuturor, în vremurile ce ne încearcă
    • se achită prin virament bancar, foarte simplu
    Ce trebuie să faci ca să te înscrii?
    • simplu: trimiti mesaj la nr. de telefon 0748 xxx xxx (Adriana Beldiman) cu numele tau si vei fi introdus în grup imediat!
    Ce facem noi?
    • iți trimitem un mesaj cu orarul grupelor și datele contului bancar!”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. E scris cam cu multa rautate acest articol.
      La fel pot spune si despre dumneavoastra ca faceti bani de pe seama coronavirusului prin stiri si clickuri la pagini cu reclame.
      E normal ca orice persoana care conduce o afacere sa isi continue cum poate si cum o lasa conjunctura pentru a salva afacerea. Voi ca ziar privat ar trebui sa intelegeti asta.
      Salut aceste initiative de a continua si salva afacerea in special a cluburilor de sport care sunt cele ma afectate.

      Copilul meu merge la acest club de handbal si am insistat sa platesc abonamentul chiar daca nu se fac antrenamente dar am fost refuzat si am venit cu ideea de a face ceva din care sa castige si cei mici dar si clubul afectat de coronavirus.

      +19 voturi
      +1
      -1
      • Siteul nu ia bani de la Primarie, pe cand Handbal Club Beldiman a cam bagat mana in buzunarul nostru si nu se multumeste. Asa ca comparatia d-vostra nu prea merge. In rest fiecare e liber sa faca ce vrea, ce mai conteaza moralitatea in ziua de azi.

        --13 voturi
        +1
        -1
        • „recent fiindu-i aprobat un proiect în valoare de 150.000 lei” asta inseamna ca a muncit pentru acei bani. Din modul in care ati pus problema (” Handbal Club Beldiman a cam bagat mana in buzunarul nostru”) se poate trage concluzia ca au furat acei bani. Dupa cum vedeti totul tine de nuantare. La fel e scris si articolul: cu nuante deliberat facute astfel incat sa inspire cititorului o anumita concluzie, de aici si parerea mea ca nu respecta deontologia jurnalistica.
          Faptul ca ceri bani unor oameni dispusi sa ii dea si nu obligi pe nimeni sa o faca nu inseamna lipsa de moralitate.
          Ideea a aparut in urma dialogului meu personal cu clubul de a continua contributia mea personala catre club in aceasta perioada in care cei afectati au nevoie de ajutor si astfel ca nu au dorit sa primeasca acei bani degeaba am ajuns impreuna la concluzia ca pentru suma platita ca abonament in mod normal ne vor tine copiii ocupati 1 ora pe zi. Banii sunt munciti, nu uitati asta cand aduceti acuzatii.

          +13 voturi
          +1
          -1
    2. Asa, si? E un serviciu pe care il ofera, nu e obligatoriu. Cine doreste bine ,cine nu , nu are decat sa foloseasca cele ,,n” variante gratuite de care amintiti.
      Sa inteleg ca si dumneavoastra, de exemplu,faceti reclama gratuita unor firme pe vremea coronavirusului?

      +28 voturi
      +1
      -1
    3. Ce e imoral in toata povestea asta? Ofera niste servicii contra cost. Ai nevoie de serviciul respectiv platesti, nu ai nevoie, ramai cu banii in buzunar.
      In alta ordine de idei, apropo de proiect . Asa si UTA si Atletico si ,n” alte cluburi au cam bagat mana in buzunarul nostru, primind bani de la buget.

      +16 voturi
      +1
      -1
    4. Articol plin de rautate si inexactitati. Mie imi suna a articolas, daca nu comandat, cel putin „mult iubit si agreat” de o anumita concurenta! Prietenii stiu de ce…. Mai multa documentare, d-le gazetar, s-ar putea sa dati nas cu justitia de indata ce starea de urgenta trece! Zic si eu, in locul acelor oameni, sigur nu m-as lasa murdarit! Apropo, dvs cum ajutati comunitatea in vremurile astea? Doar cu pixul otravit? Cam putin, stimabile….

      +3 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru cititor

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.