joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Cum fură Primăria Arad pozele oamenilor de pe Facebook, photoshopând ce nu îi convine

    de Mihai Todoca | 16 decembrie 2021, 9:57 AM | Blogul Special Arad | Topic special

    8

    Nu o lungim și vă spunem direct: cineva din cercul primarului știe Photoshop, dar știe tare prost și se face de râs și pe el/ea și pe primarul Bibi, deoarece nu credem că Bibi se știe cu Photoshop-ul.

    Aradul Matinal postase pe Facebook două poze de pe strada Aviator Georgescu, cea care dă în strada Unirii, unde erau munți de gunoaie provenind de la o firmă din zonă. Gestul este absolut incalificabil, drept urmare firma respectivă și-a luat o amendă frumușică.

    Asta ne-o spune chiar primarul, atașând pozele văzute de la Aradul Matinal, dar photoshopate, fără siglă. Și nu înțelegem de ce? De ce să te pui să pierzi timp să photoshopezi (prost), când puteai să te apropii de cetățeni, să mulțumești pentru poză și să mergi mai departe cu postarea spunând că ai amendat firma pentru mizeria lăsată.

    Unde ar fi fost problema dacă se păstra sigla? Este de-a dreptul penibil să procedezi așa, gândind că cel care postase pozele nu va observa. Și asta nu e prima oară când cineva din administrația arădeană apelează la imagini trucate, furate. S-a făcut și pe timpul lui Falcă. Și atunci să nu spunem simplu: primar nou, metehne vechi? Sau mai mult, nu contează cine e primar, lucrurile decurg la fel. Apropo, dragilor din Primărie, mai țineți minte cum ne-ați mințit că liftul destinat persoanelor cu handicap va fi funcțional în două săptămâni? Apoi că „luna viitoare”, apoi că „se evaluează ce trebuie făcut”? Au trecut șase ani.

    P.S. Salutăm inițiativa primarului de a dispune amendarea firmei în cauză și de a verifica contractele firmelor existente în zonă! Apreciem sincer acest lucru normal, dar trebuie să vă „tragem de urechi” când comiteți asemenea greșeli copilărești, luându-ne de proști gândind că nu vom observa. Penibil, domnilor! Penibil și dezgustător că ne considerați într-atât de proști. Chiar dacă e pe Facebook, reprezentați o instituție, comportați-vă ca atare.

    Mai departe vă invităm să găsiți diferențele, cât și antitalentul la Photoshop, din pozele de mai jos.

    colaj 2 1

    collage

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Credeam ca ar fi photoshopat cladirea distrusa, cablurile si instalatia de curent periculoasa si distrusa, cosul de gunoi la pamant, starea absolut dezastruoasa a strazii, gurile de canal distruse si impresia generala de Islamabad dupa bombardamentul americanilor pe care ti-o lasa Aradul.

      +4 voturi
      +1
      -1
          • M-am. Mai ales când ti se pare normal ceea ce este prezentat in articol. Când incerci sa normalizezi o ilegalitate schimbând subiectul, ignorând total cele prezentate. Dacă ai fi onest, așa cum ți-e userul, ai condamna aceste lucruri, tu însă alegi altă cale. Nu știu unde stă onestitatea ta sau ce standarde ai, dar să cădem de acord că nu suntem de acord. Toate cele bune (nu înțeleg de ce regreți că „stă sus”, dealfel e semn bun)

            +2 voturi
            +1
            -1
    2. bibifalcone pt aradeanonest

      Prostia si incompetenta in Romania sunt la cote maxime si la rang de cinste. Ar trebui cineva sa fotografieze si sa publice pe youtube sa vada tot globul improvizatia de lemn de la intrarea din Palatul Cenad care sta acolo de 10 ani de zile, din vremea faraonului Falca.
      Daca un cetatean muritor de rand ar fi facut acest lucru imediat ar fi venit sclavul R D seful de la urbanism cu scandal, amanintari si amenzi.
      Din pacate prostia si incompetenta din Romania sunt infinite!!!

      +3 voturi
      +1
      -1
    3. Să clarificăm anumite aspecte și să verificăm puțin definițiile:
      1) Dreptul de autor reprezintă dreptul fiecărui autor de a decide ce se întâmplă cu opera sa. În cazul de față, „opera” = fotografie sau poză.
      2) Copyright-ul este dreptul fotografului/autorului de a decide dacă și în ce condiții pot fi folosite imaginile realizate de el. Există și lege (probabil degeaba), Legea Dreptului de Autor!
      3) Chiar și fotografiile gratuite, au termeni și condiții de utilizare, concluzionăm că nu se încadrează în gratuite (chiar dacă nu există câștiguri materiale)
      4) Toate fotografiile au un autor. Autorul este singurul care poate decide ce se întâmplă cu imaginile. De aici, rezultă că sursele de imagini sunt autorii.
      5a) Watermark-ul șters de Primăria Municipiului Arad are prin lege următorul rol: o metodă de a proteja imagini împotriva utilizării nepermise!
      5b) Câteva idei despre mediul online:
      – „Share” se folosește atunci când nu știi dacă ai dreptul de a folosi imaginea respectivă, dar vrei s-o popularizezi.
      – „Postare” (publicare) se folosește doar atunci când ai dreptul de utilizare asupra acelor imagini.

      Prin urmare și în concluzie:
      – watermark-ul a fost pus pe poze pentru a proteja imaginea/ fotografia, totodată s-a dat „liber” la utilizare, pentru că orice distribuire sau preluare însemna promovare meritată pentru Aradul Matinal.
      – cineva a lucrat din bani publici (o risipă de bani și timp), adică din banii contribuabililor, pentru a șterge watermark-ul, astfel creând falsa impresie că realizatorii fotografiei ar fi angajații Primăriei Municipiului Arad.
      Și ca să clarificăm anumite lucruri:
      – ne bucurăm extraordinar de mult pentru orice distribuire, reacții sau comentarii, însă nu o să tolerăm un asemenea comportament. Primăria Municipiului Arad nu este la prima „abatere” de acest gen, iar în afară de respect pentru o echipă care lucrează pentru arădeni, formată din arădeni nu dorim nimic altceva.
      Existau două variante:
      1 – ai văzut poza, o utilizezi! Lasă watermark-ul – nu credem că ar fi fost vreo problemă.
      2 – nu folosi poza, fă o deplasare la fața locului și fă-ți singur poze – probabil s-ar fi economisit ceva timp și acum nu ar exista un articol despre furt. Că e intelectual sau că e din bani publici, tot furt se numește.
      Mulțumim!
      Echipa Aradul Matinal

      +10 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Mihai Todoca

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.