Ce faci dacă Joia Mare este încă departe și observi că trebuie să schimbi plintele exact în camera în care îi vei primi, de Paști, pe cei câtiva oaspeți permiși de lege? Mergi la Dedeman, la fel ca multe sute de arădeni care nu au nicio altă alternativă în apropiere. Chiar dacă plouă de parcă ar fi noiembrie…

Și ce găsești acolo, chiar într-o zi de duminică? Puhoi de lume disperată să cumpere faianță sau flori, țevi sau candelabre, scânduri, scule, șuruburi. Unii, singuri, alții însoțiți de nevastă ori de vreun cunoscut, desigur chemat pentru că este „meseriaș”. Nu puțini sunt cei care vin doar „să vadă”. În grupuri mai mari, aceștia par cei mai enervanți – de ce or fi venind câte patru sau cinci ca să aleagă culoarea ori mărimea faianței sau gresiei, pe care oricum o vor cumpăra peste o lună, două, un an sau niciodată? Stau gură cască și nu poți trece de ei cu sau fără cărucior, se opresc și dezbat tot felul de probleme exact în fața materialelor care îți trebuie și ție sau merg unul lângă altul, ca la defilarea de 1 mai, evident mult mai încet decât tine. Și nu-i poți depăși pentru că au ocupat tot culoarul și continuă să discute în contradictoriu despre culoarea faianței… Aștepți, ce să faci?

Și totuși, nu aceștia sunt cei mai enervanți din magazin. Orice ar face, nu ar reuși să-i întreacă pe angajații acestui magazin. Ai zice că sunt puși acolo doar să saboteze investiția fraților Pavăl – de admirat cum au reușit să ridice acest brand pe o piață dominată atunci de Praktiker și pe care activează și acum nume mari, din păcate însă nu și în Arad.

Prima porție de nervi o primești încă din parcare. Plină de cărucioare lăsate în ploaie, uneori chiar pe loc de parcare… Sigur, nu angajații fraților cu nume de sfânt le-au lăsat acolo, dar ei (angajații, nu frații!) ar fi trebuit să corecteze delăsarea (nemeritat de elegant spus) clienților. Adică, să mai urmărească și ei ce se întâmplă prin parcare și, dacă este cazul (și este!) să le ducă la locul lor. Mai ales când plouă, e lume multă și nu găsești alt cărucior decât din cele care au stat în ploaie – o plăcere să pui pe el orice fel de material! Dar, cine știe?, poate or fi făcut frații Pavăl reducere de personal, deși greu de crezut după numărul de băgători de seamă de la intrări/ieșiri. Nu i-a redus nimeni! S-au ascuns ei de ploaie și au lăsat parcarea în plata Domnului. Evident, tot ascunși au fost și cei care sunt plătiți să-i conducă pe băgătorii ăștia de seamă, dar asta este problema fraților Pavăl.

Ei, dar după ce te-ai împăcat cu ideea că trebuie să te folosești de un cărucior ud și murdar, intri în magazin, că doar n-ai traversat Aradul ca să plimbi „căruțul” murdar printre mașini. Iar aici ai parte de adevărata măsură a „amabilității” angajaților…

Se știe, Dedeman este un magazin „cu autoservire”, ceea ce presupune că angajații au doar rol de consultanți pentru cumpărători, de îndrumători sau de orice ar avea nevoie clienții. Că de-aia zic ei că sunt „dedicați planurilor” noastre, ale celor care le călcăm pragul și le cumpărăm produsele. Și, posibil ca în alte magazine chiar așa să fie, dar sigur nu și în cel din Arad. Angajați, cocoțați pe diverse tipuri de utilaje care ridică, trag, împing, urcă sau coboară marfă ori ambalaje, sau pedeștri agățați și ei de vreun utilaj „manual”, își fac de lucru exact pe unde ar trebui să fie loc doar pentru clienți, pe căile de acces principale sau printre rafturi. Și, cu o atitudine vecină cu nesimțirea, se comportă de parcă ar fi chemați cu toții, prin 112, la cine știe ce urgență. Tu, client, trebuie să ai grijă să le faci loc, să te păzești, pentru că ei n-o fac, ei chiar te claxonează! Și abia după ce te-ai asigurat că „smurdul” a trecut poți să te uiți după produsele pe care le cauți. Ce-i drept, cam la fel se procedează și la celelalte magazine mari din Arad. Dar Dedeman a atins un nivel greu de egalat. Senzația este că angajații plătiți de frații Pavăl vin la magazin cu 10-15 minute mai repede doar ca să-și bea cafeaua împreună, iar când încep să vină cumpărătorii se apucă și ei să așeze marfa în rafturi, să adune ambalajele și așa mai departe. Nu-i de mirare că nu mai au nici timp, nici chef de amabilitate sau de altele, mai aproape de sarcinile de serviciu.

Cum spuneam, mergi după plinte, le alegi, le pui în căruciorul ud și murdar (nu-i nimic, le curăț acasă) și te așezi la rând, la casă. Normal să fie rând la fiecare dintre cele trei case deschise, pentru câteva sute de clienți. Sau, poate, mii… Mă rog, după o vreme ai ajuns în dreptul casieriței și începi să te crezi scăpat din tot balamucul ăla creat și mai ales alimentat de angajați. Ei bine, nu! Casierița numără, scanează și iar scanează, dar nu poate „înregistra”. Codul „nu este în sistem”, așa că solicită ajutorul cuiva care este, probabil, un fel de șef. Care însă nu vine imediat, că o fi departe, așa că, fără să ai nicio vină, ești „tras pe dreapta” ca să faci loc altor clienți ce așteaptă la rând. Într-un târziu, apare un individ care, cu un aer plistisit, întreabă despre ce-i vorba, verifică ce-i scris pe plinte, mormăie ceva și dispare. Fără nicio explicație, fără un cuvânt, dispare pur și simplu. Iar așteptare. Stai în calea celor care ies, dar și a celor care intră și te gândești că distanțarea este o poveste străină la Dedeman Arad, la fel de străină ca amabilitatea…

Și reapare individul ăla arogant – care ar fi trebuit, probabil, să „introducă în sistem” codul de bare înainte de deschiderea magazinului -, dictează casieriței un număr, cu aerul că tocmai a fost întrerupt din cine știe ce misiune inter-planetară sau măcar de salvare a omenirii. Dacă ai îndrăzneala să-i spui că a durat cam mult transmiterea unui număr, te pune la punct urgent: transmiteți reclamațiile la informații! Nu scuze, măcar formale, nu o explicație, chiar idioată, doar aroganța „dedicată planurilor lui” de șefuț  angajat al fraților Pavăl, care sigur nu au auzit de acest individ cu barbă pe sub mască și o burtă în formare.

De ce nu avem servicii de calitate? Pentru că patronii nu știu să-și organizeze afacerea în așa fel încât să-și poată supraveghea angajații. Sau, poate, pentru că nici pe ei nu-i interesează calitatea serviciilor. Și, de cele mai multe ori nu-i interesează pentru că nu au concurență, cum este și cu Dedeman Arad. Oare frații Pavăl sunt interesați de calitatea serviciilor oferite clienților? Își mai amintesc, oare, că acești clienți au contribuit la averea lor?

Dacă își amintesc, ar fi cazul să vină cu biciul peste toți ăștia care au cam făcut din Dedeman Arad o moșie al aroganței, obrăzniciei și bătăii de joc la adresa clienților.

Dacă nu, poate ar fi cazul să ne orientăm spre alte magazine de profil, din orașele apropiate.