Autobuzele CTP vor transporta locuitorii din Nădlac, Șeitin și Semlac. Transdara se retrage





Așa cum anunțam într-un articol anterior, localitățile Nădlac, Șeitin și Semlac au aderat recent la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, consolidând astfel colaborarea pentru îmbunătățirea serviciilor de transport public în județ.
Ca urmare a acestei aderări, Compania de Transport Public (CTP) Arad, operatorul desemnat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Transport, va prelua gestionarea serviciului de transport public pentru ruta Nădlac–Șeitin–Arad, începând cu data de 1 martie 2025.
Transdara se retrage din traseu
În acest context, Consiliul Județean Arad a aprobat astăzi încetarea, prin acordul părților, a contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public județean de persoane pentru ruta Nădlac–Șeitin–Arad, încheiat anterior cu S.C. Transdara S.A.
Traseele preluate vor fi pe rutele Șeitin-Semlac-Nădlac și Șeitin-Semlac-Arad, fiind vorba în principal de curse folosite mai ales de elevi dimineața, pentru a ajunge la școală și după amiază, înapoi spre casă.
Primarul localității Semlac, Letiția Stoian, a declarat că a aderat la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad tocmai pentru a rezolva problema celor 38 de copii care merg zilnic la școală la Nădlac sau la Arad: „Avem copii care fac naveta la scoală cu trenul, în fiecare zi. Este foarte greu pentru ei, în condițiile în care circulația trenurilor nu îi ajuta. Special pentru ei am aderat la ADI transport, nu se mai putea așa, pentru că la noi nu exista deloc transport cu autobuzul”.
„Suntem pentru prima data în Asociația de Dezvoltare Comunitară de Transport Public Arad. În primul rând, ne-am gândit că acest serviciu să fie destinate elevilor, cu două rute de transport: una spre Nădlac, iar cealaltă spre Arad. Vor fi două curse dimineața, iar alte două după-amiaza”, a spus Doru Florea, primarul comunei Șeitin.
„În primul rând e vorba de peste 80 de elevi, care vin din Șemlac și Șeitin la liceul din Nădlac. Apoi, acest traseu face legătura cu municipiul Arad pentru cetățenii Nădlacului. Sigur, va trebui să compensăm diferența dintre prețul de operare și încasări. Pentru elevi se decontează costurile de la bugetul de stat”, a declarat Mircea Onea, primarul orașului Nădlac.
Citește și:
Comentariile portalului
@Niro - La baza sistemului legislativ din țările democratice stă principiul „ceea ce nu este interzis, este permis”. Tocmai afirmați că sunt „zone verzi nereglementate”, din care rezultă că (...)
Păi cam 80% din tinerii care merg la școală în România înțeleg limba engleză din clasa a 5-a de când au primit primul telefon celular. Dacă nu (...)
Nu înțeleg cum își permit asociațiile astea să reglementeze ei de capul lor, peste primărie, zone inundabile ca fiind parcuri, când nu există nici o lege (...)