CTP suplimentează cursele Dorobanţi – Arad pentru a pune în valoare potenţialul turistic al ştrandului termal
În şedinţa ordinară de ieri a Consiliului Judeţean Arad, în cadrul actualizării Programului de transport public judeţean de persoane, s-a aprobat suplimentarea curselor de la Dorobanţi la Arad. Acest demers reprezintă o măsură de valorificare a potenţialului turistic al ştrandului din Dorobanţi şi de atragere a turiştilor, anunță CJA.
„Datorită faptului că începe sezonul estival, am decis suplimentarea curselor Dorobanţi – Arad de la una, la trei curse, de luni până vineri, şi introducerea a câte două curse suplimentare în zilele de sâmbătă şi duminică. Acestă modificare a programului de circulaţie va însuma 100 km/zi traseu efectiv, la parcursul zilnic programat. Sigur, vor fi și eforturi suplimentare prin alocarea unui autobuz în plus și a personalului de deservire a acestuia”, a declarat Claudiu Godja, director Compania de Transport Public Arad.
Comentariile portalului
; Aradul un targus amarat fara piete cu zarzavaturi locale doar cumparate de la turci sau unguri ; atunci ce pretentii sa ai ;' nivelul il da clasa progresista avangarda care nu (...)
@ Dl. Nelu, hai să "n-o mai dâm, atâta, cotită", că deja devine plictisitor, iar "ingenuitatea" dumitale, patetică...! . Știm CU TOȚII ce fel de proiectanți și executanț (...)
Sa colorezi natura , cata stupiditate poate fi in a colora Perfectul !