joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    CTP suplimentează cursele Dorobanţi – Arad pentru a pune în valoare potenţialul turistic al ştrandului termal

    de Special Arad | 24 aprilie 2018, 10:20 AM | Dorobanţi | Știri Arad

    2

    (foto: gradinatermala.ro)

    În şedinţa ordinară de ieri a Consiliului Judeţean Arad, în cadrul actualizării Programului de transport public judeţean de persoane, s-a aprobat suplimentarea curselor de la Dorobanţi la Arad. Acest demers reprezintă o măsură de valorificare a potenţialului turistic al ştrandului din Dorobanţi şi de atragere a turiştilor, anunță CJA.

    „Datorită faptului că începe sezonul estival, am decis suplimentarea curselor Dorobanţi – Arad de la una, la trei curse, de luni până vineri, şi introducerea a câte două curse suplimentare în zilele de sâmbătă şi duminică. Acestă modificare a programului de circulaţie va însuma 100 km/zi  traseu efectiv, la parcursul zilnic programat. Sigur, vor fi și eforturi suplimentare prin alocarea unui autobuz în plus și a personalului de deservire a acestuia”, a declarat Claudiu Godja, director Compania de Transport Public Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Care potential?

      …diferenta intre „strandul” de la „bidi” cel din Sofronea si cel din Dorobanti sunt localitatile in care acestea functioneaza…in rest arata „ca la tara” esti tratat „ca la tara” si ai dotari „ca la tara” ! Va meritati „potentialul” … ti se intoarce stomacul cand intrii in asa zisa apa termala!

      Ar fi bine ca cei ce administreaza aceste „infectii”, pentru documentare, sa traga o fuga pana la Battonya in Ungaria…sa vada cum arata un „strand” asemanator ca buget cu ale noastre…

      +5 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru aradean

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.