sâmbãtã, 19 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Crucea Roșie, filiala Arad, s-a alăturat campaniei umanitare „Oamenii ajută oameni. Împreună pentru Galați și Vaslui”

    de Special Arad | 18 septembrie 2024, 9:14 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Crucea Roșie Română a lansat o campanie de ajutorare a persoanelor care au de suferit de pe urma inundațiilor puternice provocate de ploile abundente căzute în județele Galați și Vaslui. În cele două județe, peste 6.000 de gospodării au fost afectate, lăsând mii de oameni fără adăpost sau cu pagube însemnate, în prag de iarnă.

    La Arad, se pot face donații în alimente, în cele 2 magazine partenere în care au fost amplasate containere speciale: la Carrefour (lângă casa de marcat) și la Remarkt (pe alee). Crucea Roșie – filiala Arad transmite că momentan nu se primesc alte donații de tip haine, lenjerie, ori veselă.

    Persoanele fizice, organizațiile comunitare și companiile din România se pot alătura apelului lansat de Crucea Roșie Română pentru ajutorarea persoanelor care au rămas fără adăpost. Ajutorul poate consta în:

    ⇒ Donații în bani pe site-ul oficial a Crucii Roșii Române sau la linkul donații AICI.

    ⇒ Donații în bani în contul de lei deschis de Crucea Roșie Română pentru cauze urgente: RO44BRDE410SV20462054100

    ⇒ Donații de alimente greu perisabile, prin Banca de Alimente, în orice supermarket Carrefour.

    Resursele colectate vor fi folosite pentru a sprijini activitățile de ajutorare și reconstrucție pentru oamenii din zonele afectate de viituri și vor fi gestionate în mod transparent și eficient.

    Ajutoare umanitare trimise de Crucea Roșie Română în zonele afectate

    Două TIR-uri cu alimente și bunuri de strictă necesitate din rezerva Crucii Roșii Române sunt în drum spre Galați. Ajutoarele, care constau în conserve, saci de dormit, pături, lenjerii de pat, produse de igienă și cizme de cauciuc, vor ajunge miercuri la depozitul filialei de Cruce Roșie Galați. Produsele vor fi distribuite locuitorilor din comunele afectate de revărsările de ape.
    Pe lângă acest transport, Crucea Roșie Română a reușit să mobilizeze resurse de la partenerii săi tradiționali, care s-au oferit să sprijine efortul nostru donând bani, apă, produse de igienă, detergenți și mâncare caldă.

     

    • Citește și: Cum s-au produs inundațiile catastrofale din județele Galați și Vaslui, în urma cărora șase oameni au murit · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.