Cristian Gavra se întoarce în Liga 1! Va juca la o echipă din play-off





Arădeanul Cristian Gavra s-a despărțit de Universitatea Cluj după ce timp de trei sezoane a ratat promovarea cu gruparea de sub Dealul Feleacului.
De câteva zile, Gavra se pregătește cu gruparea din prima ligă Academica Clinceni, formație care a evoluat în play-off. „Mă bucur foarte mult că am ales acest proiect și îmi doresc să avem multe momente de bucurie în acest sezon. Pe plan personal îmi doresc, în primul rând să fiu sănătos, să mă integrez cât mai repede în noul colectiv și să revin cât mai repede la o formă bună de joc”, spune Cristian Gavra.
El a semnat un contract valabil doi ani cu echipa pregătită de Ilie Poenaru. Antrenorul Academicii a făcut cunoscute și numele care au plecat în această vară de la Clinceni: Cristian Tănase (FC Argeș), Cordea (FCSB), Cebotaru (Petrolul), M. Ciobanu (U Cluj), R. Andronic (CFR Cluj), Markovici (U Craiova), Chunchukov (Slavia Sofia) și Oct. Vâlceanu (Gaz Metan). Tot Poenaru a spus că gruparea din Ilfov nu a mai ajuns la un acord cu Florin Gardoș și Adi Popa, iar Rusescu vrea să joace într-un campionat din străinătate.
Academica i-a mai adus în această vară pe Floriano Vanzo (Poli Iași), Marius Cioiu (Viitorul Pandurii), Ștefan Dobre (Ripensia) și pe Andrei Sin (Viitorul Pandurii).
Comentariile portalului
Cred ca unii au avut așteptări prea mari de la Nicușor D. Se pare că e mult mai slab și ca fostul leneș...
Foarte frumoase initiative,in fine se misca ceva si in zona Aradului.Cred ca merita semnalata initiativa turulu ghidat,care probabil va atrage si turisti din alte parti.Felicitari tinerilor.
Deși am profunda bănuială că e un nou pseudonim al celui care se dă strategic cetățean și dă lecții de morală ascuzându-și identitatea, voi (...)