Crimă macabră în nord-vestul țării! L-a tăiat în două și a stat cu cadavrul în casă timp de două săptămâni





O crimă oribilă a fost descoperită, miercuri, în localitatea bihoreană Băiţa, după ce un bărbat a fost dat dispărut. Principalul suspect este chiar amicul său, care l-ar fi tăiat în două, după care a stat cu cadavrul în casă câteva săptămâni!
Informaţia a fost sesizată BIHOREANULUI de localnici din zonă şi confirmată de surse din anchetă.
„Din câte mi-a spus domnul comandant, ar fi într-adevăr un eveniment, dar nu am detalii”, a precizat, contactat de ziar, şi primarul Mircea Tuduce.
Din câte se pare, criminalul şi victima sa erau prieteni şi locuiau în aceeaşi casă amărâtă (foto), în satul Băiţa, în apropiere de biserică.
Mai multe echipaje de poliţişti criminalişti au descins la faţa locului, coordonaţi de un procuror, pentru a determina cauzele şi împrejurările decesului.
„În cursul după-amiezii vom avea mai multe date”, a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău.
sursa: ebihoreanul
Comentariile portalului
Au 27 ani de muncă, respectiv 30 de ani de muncă, nu este vârsta lor
Care ,,numeroase generatii".... au 27 și 30 de ani, câte generații puteau pregăti? Dar să nu umbrim munca lor. Felicitări
Uite cum fugem tot timpul Gică Galerie. 🤣A fugit și de la Antena 3, poate pt că de dimineața l-au nervat la nervii capului niste ,,scârbe" de ziariști (...)