Au trecut doar cinci ani de la tragedia de la Colectiv. Chiar mai puțin, iar memoria noastră se dovedește selectivă. Dincolo de incendiu și victimele directe, tragedia ne-a mai relevat ceva: șubrezimea sistemului sanitar din România. Supraviețuitorii de atunci, din acea noapte nenorocită, care au ajuns să fie spitalizați, aveau să se confrunte, mai apoi cu un alt dușman, mult mai perfid decât cel din Colectiv: nosocomialele.

Asociat cu tragedia de la Colectiv, subiectul infecțiilor nosocomiale a năpădit spațiul public. Au urmat anchete, majoritatea jurnalistice, dezbateri, incriminări, dezvăluiri și, peste toate, victime. Oameni care, poate, ar mai fi avut zile, cu tot cu boala sau bolile de care sufereau, dar cărora organismul nu le-a mai putut face față atunci când s-au mai ales și cu o infecție spitalicească.

Acum, ne aflăm într-o situație mult mai gravă decât cea de acum cinci ani: Covidul este mult mai răspândit și într-o perpetuă dezvoltare. Mor oameni, în România sunt aproape 4000 de decese cauzate de Covid, iar tăvălugul nu dă semne că s-ar opri, nici la nivel național, nici mondial. Și, totuși, problema nosocomialelor este mult mai puțin mediatizată în prezent, decât acum cinci ani.

Să se fi igienizat într-atât spitalele românești încât să nu mai avem bacterii sau virusuri? Să fi plecat stafilococul auriu spre Wuhan, ca un fel de schimb de experiență cu Covidul? Să fie Hexipharma mai tare ca un streptococ? Categoric nu! Doar că, având un asemenea subiect mediatic precum Covidul, cu toate ce decurg din acesta (din subiect desigur), de la teorii ale conspirației, până la restricții și impuneri, nosocomialele parcă nu mai sunt la modă. Există, sunt convins, n-au dispărut, dar pălesc, ca subiect, în fața unui Covid incomensurabil, care poate fi legat de masoni, de 5G-ul lui Bill Gates, de Putin, Trump, Coreea de Nord, Lukașenko, Orbani (Viktor și Ludovic), căpșunari, Arafat, iar lista poate continua. Pe când nosocomialele, săracele? Colectivul mai bântuie prin amintirea colectivă doar arar, de Hexipharma mai știe Tolontan și încă alți câțiva și cam atât.

Culmea, noi, care avem această problemă intraspitalicească într-o formă acută, amintim arar de nosocomiale, dar alte țări, cu sistem sanitar mult mai igienic, asociază infecțiile spitalicești cu Covid-ul, ba chiar recunosc că o asemenea infecție asociată cu virusul SARS este mult mai periculoasă decât alte comorbidități. În primul rând că nu există un istoric al pacientului, legat de stafilococii și streptococii care bântuie prin spital, deci intervine imprevizibilul. Totuși, noi ținem sub preș subiectul nosocomialelor, ducând spre alte comorbidități principalele cauze ale deceselor care au ca boală principală COVID-ul. De ce? Dincolo de aspectul mediatic, ca senzaționalitate, există și un pact tacit, între presă și autorități, parcă pentru a nu panica și mai mult populația. Un pact tacit, dar susținut financiar, prin multitudinea publicităților mascate sub generosul slogan „informații de interes public”.

În concluzie, nosocomialele au pierdut lupta cu Covidul doar în aparență și mai mult pe plan mediatic. Dar, departe de ochii opiniei publice, de fapt și-au dat mâna și macină în forţă. Macină vieţi…

Şi ca să termin în ton cu propria-mi personalitate, la români inteligenţa e ca şi covidul: chiar dacă e acolo, unii sunt asimptomatici!