COVID 19. Înainte să te panichezi, informează-te! Ai aceste simptome?





Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din România anunță că pneumonia produsa de noul coronavirus este o boală respiratorie acută, al cărei spectru clinic nu este, deocamdată, cunoscut pe deplin. Autoritățile din țara noastră, ca și experții ECDC susțin că, până în acest moment, pacienții cu acest tip de pneumonie prezintă următoarele simptome:
– Febră (minimum 38 grade Celsius)
– Tuse
– Dificultate la respirație – în cazurile mai severe
În ceea ce privește perioada de incubație a bolii, adică timpul de la momentul infectării și până la apariția primelor semne și simptome de boală, aceasta nu a depășit 14 zile.
Se manifestă așadar ca o gripă obișnuită, iar tratamentul vizează scăderea febrei.
„Coronavirsul nu are tratament. Și nici nu există vaccin. Se tratează simptomatic. Dacă se agravează situația, se apelează la Terapie Intensivă. Se recomandă ca cei care au simptome să nu se trateze singuri, să nu ia antibiotice. Nu avem un vaccin pentru el. Când vom avea vaccin, se va putea reduce la maximum răspândirea lui. Nu știm dacă nu se va schimba ca și comportament și ca impact. Pe parcurs, poate suferi mutații. Manifestarea sau impactul poate fi mai serios”, a explicat medicul Raed Arafat.
Recomandările standard ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru a reduce expunerea și transmiterea coronavirusului sunt igiena mâinilor și a căilor respiratorii și practicile alimentare sigure:
1. Spălați-vă des pe mâini cu apă și săpun timp de 20 de secunde. În cazul în care nu aveți la îndemână apă sau săpun, folosiți o soluție pe bază de alcool. Este recomandat să vă spălați pe mâini:
– După ce ați tușit sau strănutat
– Când îngrijiți o persoană bolnavă
– Înainte, în timpul și după prepararea alimentelor
– Înainte de masă
– Înainte și după folosirea toaletei
– După ce ați atins sau mângâiat un animal
– După ce ați dus gunoiul
2. Acoperiți-vă gura și nasul cu un șervețel de unică folosință când tușiți și strănutați. Aruncați șervețelul după fiecare utilizare și spălați-vă pe mâini. În cazul în care nu aveți la îndemână un șervețel, tușiți sau strănutați în pliul cotului.
3. Evitați, pe cât posibil, contactul strâns cu persoanele care au febră și tușesc. Mergeți la medic dacă aveți febră, tușiți și aveți dificultăți de respirație.
Cum, cel mai probabil, sursa principală a infecției este de origine animală sunt recomandate și următoarele măsuri de prevenție:
– Gătiți bine carnea și ouăle înainte de a le consuma. Trebuie evitat consumul de produse crude de origine animală. Carnea crudă, laptele sau organele de origine animală trebuie manipulate cu grijă, pentru a evita contaminarea încrucișată cu alimentele negătite, conform bunelor practici de siguranță a alimentelor.
– Dacă vizitați piețele din zonele în care există cazuri confirmate de coronavirus, evitați contactul direct neprotejat cu animalele vii
– Spălați-vă bine pe mâini cu apă și săpun după ce ați atins un animal sau produse care provin de la animale. Nu duceți mâna la ochi, nas sau gură după ce ați intrat în contact cu un animal.
Sursa: opiniatimisoarei
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)