miercuri, 3 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Corvinul a renunțat la arădenii Câmpan și Iurasciuc! UTA îi împrumută la un alt club din liga a doua

    de Lucian Dănilă | 7 ianuarie 2026, 6:36 PM | Sport

    0

    Lucas Câmpan și Darius Iurasciuc și-au încheiat conturile cu Corvinul Hunedoara, liderul din liga secundă. Ambii au fost împrumutați de UTA la gruparea hunedoreană, iar acum vor pleca la un alt club din liga secundă.

    Lucas Câmpan a evoluat pentru Corvinul și în sezonul trecut, sezon în care a marcat 6 goluri în liga a doua și a jucat și în cupele europene după ce „corbii” au câștigat Cupa României.

    Darius Iurasciuc a ajuns la Corvinul în vară după ce în sezonul trecut a evoluat tot sub formă de împrumut la echipa din eșalonul al treilea, Progresul Pecica.

    Câmpan și Iurasciuc au început pregătirile de vară cu UTA, sub îndrumarea lui Adrian Mihalcea. După ce au fost testați la câteva meciuri amicale, Mihalcea a decis ca cei doi să fie împrumutați la o altă echipă.

    Acum, agentul celor doi, Bogdan Apostu, a reușit să obțină acordul conducătorilor clubului UTA de a-i transfera pe cei doi la Gloria Bistrița, echipă nou promovată care luptă pentru evitarea retrogradării. La Bistrița, cei doi vor fi colegi cu un alt fost jucător al echipei UTA, Marius Chindriș.

    „Împrumuturile lui Lucas Câmpan și Darius Iurașciuc au ajuns la final, astfel că cei doi tineri jucători s-au întors la cluburile de care aparțin. Le mulțumim pentru aportul adus în alb și albastru și le dorim baftă mai departe!”, se arată pe pagina de facebook a celor de la Corvinul Hunedoara.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.