sâmbãtã, 29 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Corespondență din Frankfurt: România s-a calificat cu sufletul celor din tribună și cu mintea celor din teren

    de Lucian Dănilă | 26 iunie 2024, 11:38 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Am reușit! Da, putem striga că am reușit o calificare la care aproape nimeni nu spera la plecarea României spre Germania, așa cum nimeni nu spera nici la calificarea la acest campionat european atunci când s-a tras la sorți acea grupă cu Elveția, Israel sau Kosovo. România s-a calificat și atunci, dar și acum, și de fiecare dată de pe primul loc! Pare ireal, dar astăzi, naționala tricoloră s-a calificat cu sufletul celor 30.000 de români din tribună și a altor câteva milioane la televizoare, dar și cu mintea celor din teren.

    Atmosfera de la Frankfurt a fost senzațională. Nu doar astăzi, ci încă de după jocul cu Belgia. Străzile din Frankfurt au devenit galbene. Peste tot vedeai tricouri cu România, iar acolo unde erau grupuri mai mari de 6-7 persoane, se și cânta aproape tot timpul.

    Pe stadion, însă, a fost delir. Imnul a sunat fabulos de oricât de imun ai fi la astfel de evenimente, nu avea cum să nu ți se facă pielea găină. Ca niciodată, speram cu toții la calificare, nu neapărat la victorie, iar pentru asta am avut nevoie de câțiva băieți deștepți pe teren și un antrenor inteligent pe bancă. Se pare că această generație are așa ceva în pachet…

    Slovacii parcă era „mai fotbaliști”, ca să mă exprim ca prin vestiare, și au și deschis scorul, asta după ce și ei și ai noștri au ajuns destul de rar la poartă, dar ambele echipe și-au creat câte o ocazie mare până la deschiderea scorului. De acolo, din înaltul tribunei, nu mai contau statisticile, minute în care s-a șutat la poartă, sau alte chestii care vor rămâne peste timp doar în caseta tehnică a acestui joc. Mai mult conta să transmitem energia de care aveau nevoie Niță, Drăgușin, Hagi și ceilalți pentru a se califica. Dennis Man era rezervă, dar ne era clar miilor de arădeni că-l vom vedea pe teren. Și l-am văzut.

    Hagi, cel care l-a înlocuit pe Dennis, a fost cel care a obținut penalty-ul din care a egalat Răzvan Marin, gol care practic ne trimite înapoi la Munchen în optimile de finală ale Euro 2024. Ne așteaptă Olanda, dar într-o astfel de atmosferă parcă totul e posibil indiferent cine ne-ar fi adversară.

    A fost o primă parte în care s-a jucat fotbal, care pe care. Dinspre celălalt meci nu venea nicio veste. A fost un moment de îngrijorare după golul lui Duda. Ne uitam la clasament și de pe primul loc, România a căzut în prăpastie, era ultima. Golul lui Răzvan Marin a reglat din nou lucrurile. La 1-1, atât ai noștri cât și slovacii, atât în teren cât și în tribune, eram mulțumiți. Nici nu avea de ce să nu fie altfel. Greșeau ei, greșeau și ai noștri, atacurile au devenit tot mai puține la ambele porți, dar nodul în gât a rămas până la ultimul fluier.

    Potopul care s-a abătut asupra arenei a înviorat și mai mult marea galbenă de oameni din tribune. Eram cu toții uzi, dar ce mai conta? Oricum era deja o seară de neuitat. România arată bine la acest Euro, România chiar arată europeană atât în teren, cât mai ales în tribune.

    Povestea continuă. Mergem la Munchen, arena pe care România a debutat atât de spectaculos împotriva Ucrainei. Și, cum am spus, totul e posibil.

    clasament ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.