Control judiciar pentru doi bărbați care au furat tacâmuri, pături, haine și un televizor dintr-o casă din Șiclău





Control judiciar pentru doi bărbați care au pătruns într-o casă din satul Șiclău – escaladând poarta de acces auto, iar apoi forțând ușa de acces – de unde au furat mai multe bunuri precum tacâmuri, veselă, pături, haine, un televizor, un radiator electric și o mașină de găurit.
Măsura preventivă a fost dispusă pentru o perioadă de 60 de zile. Cei doi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, la data de 1 februarie, au dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpaţilor B.R.M. şi B.A. – cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în noaptea de 25 spre 26 ianarie, B.R.M. şi B.A., fără drept, au pătruns prin escaladarea porţii de acces auto în curtea imobilului din comuna Grăniceri, satul Şiclău, județul Arad, aparţinând persoanei vătămate C.A., ulterior prin forţarea uşii de acces au pătruns în incinta locuinţei de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv: tacâmuri, veselă, pături, articole de îmbrăcăminte, un televizor marca Samsung, un radiator electric şi o maşină de găurit.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale a inculpaţilor”, a transmis Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş.
Comentariile portalului
Cum este independentă, dacă judecătorii sunt numiți politic?
Iftimie PNL, Sandu Ion în insolvență, Bibarț PNL, trăiască și înflorească partidul!!! PNL ul cu pusculita plină, Sandu Ion se salvează din insolvență, Elsaco se umple de bani. Concluzia: (...)
Felicitari baietilor si multa sanatate celor doi soti!