Controale în municipiu. Polițiștii au aplicat în total amenzi de 16.000 lei





Polițiștii arădeni au desfășurat, săptămâna trecută, două acțiuni în municipiu, care s-au lăsat în total cu amenzi de 16.000 lei.
Astfel, pe parcursul a două ore, pe șoselele din municipiu și D.J. 682 (Arad-Zădăreni), polițiștii Biroului Rutier și ai Secției 1 Rurală Arad au verificat 24 de autoturisme și au legitimat 28 de persoane.
Au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000 de lei, fiind reținute 2 permise de conducere, pentru depășire neregulamentară și neoprirea la semnalul polițistului.
În zona zona Șega (Keketsch), polițiștii municipiului au desfășurat o acțiune în care au fost legitimate 86 de persoane și verificate 56 de autovehicule.
Au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 12.000 de lei, pentru nerespectarea Legii 61/1991 (ordinea publică) și O.U.G. 195/2002 (circulația pe drumurile publice).
Aceste activități vor fi desfășurate în perioada următoare, în muzicipiu și județ, pentru descurajarea comportamentului antisocial și impunerea respectării legislației rutiere.
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?