România, lada de gunoi a Europei. Malurile râurilor din România sunt pline de gunoaie. La fel sunt și zonele din apropierea multor drumuri, fie ele naționale, județene sau comunale. Despre ce se întâmplă pe multe terenuri virane din interiorul localităților, nu are rost să vorbim, ca să nu-l supărăm pe Mio, cel mai mare organizator de pânde ecologice, premergătoare îngropării multor tone de gunoi, ca să iasă bine șeful lui la câte-un control anunțat la timpul potrivit – noroc mare că nu pot vorbi terenurile dinspre dolme și prunduri, nu-i așa, Mio?

Este adevărat, țara e sufocată de gunoaie, care aruncate sau îngropate, care alese ori numite, după cum adevărat este și că avem mari probleme de educație când vine vorba despre abandonarea oricărui tip de deșeu. Vedem zilnic oameni care aruncă pe jos fie chiștoacele, fie ambalaje, fie orice alt gunoi, chiar dacă în imediata apropiere sunt coșuri pentru gunoi. Or, nu trebuie să fii masterand în educație ecologică pentru a-ți arunca propriul gunoi în coș, nu pe trotuar sau pe unde apuci. Sigur, nu chiștoacele ar fi problema, ci sutele de mii de tone de gunoi aruncat la margine de drumuri sau pe terenuri abandonate, gunoaie care terorizează administrațiile publice locale, chiar și pe cele dispuse să patenteze „modelul Mio” de ecologizare. Era limpede că Europa nu putea accepta această situație, așa că a scos niște bani din pușculită pentru România, din care județului Arad a primit vreo 30 de milioane de euro. Mulți sau puțini, nici nu contează. Important este că au ajuns pe mâna politicienilor noștri. Care au făcut ce-au știut ei mai bine: i-au cheltuit fără să rezolve problema. Sigur, nu îi suspectez, Doamne ferește!, că ar fi adunat firfireii căzuți întâmplător pe lângă coșul plin de la UE…

Cert este că, în Arad cel puțin, s-a pus rapid de-o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor (ADI SIGD), adică de-un puiuț al Consiliului județean, care urma să primească banii de la UE, să organizeze licitațiile, să semneze contractele și așa mai departe. Foarte pe scurt, pentru că nu-i deloc important și nici nu se putea face altfel, toate localitățile membre ale ADI SIGD au delegat acesteia gestiunea serviciului de salubrizare (colectare separată și transportul separat al deșeurilor…) pentru ca această asociație, în numele și pe seama unităților administrative teritoriale (UAT) să încheie contractul cu operatorul ales în urma licitației. Ales și, normal, desemnat. Înainte de licitație și desemnare, a fost aprobat un Regulament pentru activitățile de colectare și transport deșeuri (deci, salubrizare) al ADI SIGD, desigur, conform cu reglementările naționale, apoi, normal, un Caiet de sarcini, fără de care nu se putea organiza licitația.

Toate păreau bune și frumoase pentru că, pornind de la Regulamentul-cadru, elaborat la nivel național și de la prevederile căruia te puteai abate doar pentru cauze foarte bine justificate (nu era cazul în județul nostru), s-a întocmit, prin copiere ad literam, cu câteva adăugiri (Arad în loc de trei puncte sau ADI SIGD în loc de autoritate contractantă etc.), Regulamentul local, apoi, tot prin copiere, Caietul de sarcini care, în fapt, urma să fie contractul de delegare. Muncă grea, nu-i așa? Poate tocmai pentru că este atât de greu să copiezi și, foarte puțin, să adaptezi un act normativ, au apărut niște diferențe între aceste documente. Și, ca o dovadă că toți cei implicați în ampla acțiune de cheltuire a banilor europeni în numele salubrizării selective sunt cam rupți de realitatea din teren cum se spune, era absolut normal să apară discrepanțe între cele copiate și realitate. Iată doar un exemplu. Conform Regulamentului  ADI SIG Arad, art. 116, litera i), operatorul de salubritate are obligația „să presteze serviciul de salubrizare la toţi utilizatorii din raza unităţii administrativ-teritoriale pentru care are contract de delegare a gestiunii, să colecteze întreaga cantitate de deşeuri municipale şi să lase în stare de curăţenie spaţiul destinat depozitării recipientelor de colectare şi domeniul public” (s.n.). Sună frumos, nu? Doar că, în Caietul de sarcini, problema a fost ușor nuanțată și reformulată astfel încât să fie ca-n Regulament, dar, totodată, să nu fie. Iată ce prevede Caietul de sarcini, la art. 85: „În cazul în care recipienții sunt umpluți până la refuz în mod repetat, îngreunând astfel manipularea, Operatorul va trebui să ia următoarele măsuri: (…) b) Pentru recipienții în proprietate private: Operatorul îl va informa pe utilizator despre problemă printr-o înștiințare, urmând ca Operatorul să îi furnizeze un recipient suplimentar sau unul cu o capacitate mai mare” (s.n.). Urmează Contractul de delegare, care revine, oarecum, la forma din Regulament, adică, operatorul are obligația „să presteze serviciul pentru toți utilizatorii din aria delegării, cu asigurarea colectării întregii cantități de deşeuri generate care intră în obiectul prezentului Contract și să lase în stare de curăţenie spaţiul destinat recipientelor de colectare de pe domeniul public”. Greu de crezut că o persoană competentă și responsabilă putea trece peste aceste inadvertențe, mai ales că este vorba de o afacere în care se învârt foarte mulți bani (sute de milioane de lei anual). Probabil s-au dus pe încredere, cum se spune și, dacă n-au mai citit documentele, de ce-ar mai verifica situația reală, nu-i așa? Care este total altfel decât este reglementată în documentele menționate. Adică așa cum știm cu toții, fiecare familie, indiferent de numărul de membri, a primit o singură pubelă, iar deșeurile care nu mai încap în respectiva pubelă și depozitat în saci, nu sunt ridicate de Operator, fiind lăsat la locul de depozitare. Ca să nu mai vorbim despre dotarea cu pubele colorate diferit, care s-au dat la oraș și cam atât, conform principiului „la țară merge și-n saci”. Problema este că oamenii nu mai au saci colorați, iar operatorul nu acceptă să ridice plasticul sau sticla din saci de altă culoare decât s-a prevăzut (pentru pubele!) în „bula papală” căreia i se spune contract. Multe primării au încercat să ajute oamenii, dar operatorul a răspuns, cu seninătate, că „se pot ridica de la sediu, contra cost”. Habar nu am cât costă sacii, dar nici nu este important pentru că voi depozita în fața casei și PET-urile, și sticla și hârtia iar dacă nu le ridică operatorul, le voi lega în smocuri și le duc spre depozitare, în fața Consiliului județean. Împreună cu un extras din contract în care se precizează obligațiile operatorului. De exemplu, articolul 9: „Delegatul (operatorul) se obligă (…) să pună la dispoziție deținătorilor de Deșeuri containerele și recipientele, mașinile precum și, după caz, sacii necesari realizării activității de precolectare separată a deșeurilor (…) în completare la bunurile care au fost puse la dispoziție de către Delegatar (ADI SIGD)”. Bunurile la care se face referire sunt, printre altele, acele containere și pubele cumpărate din bani de la UE și care au stat câțiva ani buni în vânt și ploaie, la Aeroport și pe unde s-au mai gândit primarii să le plaseze – iată că a fost bun la ceva și Aeroportul arădean.

Și-atunci, de ce să plătim noi sau primăriile sacii?

O redevență pe care tot noi o plătim, iar din ce ne rămâne, plătim și sacii

Oricum, nu-mi fac griji că n-ar avea de unde să plătească CJA pentru ridicarea gunoiului din fața sediului, chiar dacă ar fi să procedeze la fel ca mine și ceilalți „țărani” care nu primesc saci. Ar avea de unde, dacă nu din altă parte, măcar din banii pe care îi încasează, ca redevență, de la operator (12,7 milioane de lei doar din zona 1).

Problema pubelelor sau sacilor nu este însă cea mai presantă pentru arădeni, legat de salubrizare. Și nici tariful mărit de cel puțin 8 ori (!) față de cel inițial, cu care s-a câștigat, deci, licitația, chiar dacă licitația asta pare o șmecherie mare cât casa, menită să elimine concurența (care nu mai corespundea politic…), șmecherie care nu se putea face fără acordul (evident, dezinteresat…) al conducerii CJA, respectiv ADI SIGD. Sau, dacă nu și-au dat acordul și nici nu au intuit șmecheria asta de 2 lei și 62 de bani (în mediul rural), cum este posibil să fi acceptat creșterea de opt ori a tarifului (pe motiv că a crescut salariul minim, de exemplu!)? Și totuși, DNA nu are nedumeriri și nu a verificat nici licitația, nici derularea contractului.

Acum suntem în anul 5, iar tarifele au explodat

Poate, totuși, nu se vor teme cei din EPPO (Parchetul European) pe care intenționăm să-l sesizăm, dat fiind că în joc sunt și bani europeni.

Cum spuneam, alta este marea problemă a arădenilor. Programul SMID (Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad), finanțat prin  Programul Operațional Sectorial (POS) Mediu prevede colectarea deșeurilor solide în patru fracții: rezidual (menajer), plastic și metal, hârtie și carton, sticlă. Pentru asta a plătit UE, în județul Arad, peste 30 de milioane de euro. Ce pot face oamenii cu celelalte deșeuri, cum ar fi lâna, polistirenul, mobilier, moloz? Am înțeles că aceste deșeuri nu au intrat în proiect, dar cine împiedica slăvita ADI SIGD sau la fel de slăvitul Consiliu județean să pună bani pentru suplimentarea proiectului cu celelalte deșeuri amintite mai sus? Ce să facă crescătorii de oi cu lâna? Nimeni nu mai vrea s-o ia nici gratis, iar dacă îi dai foc e bai mare. Ce să facă oamenii cu polistirenul ce cade după izolarea caselor? Sau cu molozul ori mobilierul? Dar ce să facă „țăranii” dacă le moare o găină, o oaie sau chiar o vită?

Așadar, de ce este România este o ladă de gunoi, cu malurile râurilor sau terenurile virane pline de gunoaie? Și cine sunt adevărații vinovați? Doar cei care aruncă gunoaiele? Oare cei care au organizat salubrizarea localităților din județ dacă nu se consideră deloc vinovați pentru această stare de lucruri? Desigur, nu vor răspunde. Sunt prea aroganți ca să se coboare la nivelul „țăranilor” care nu mai au saci pentru gunoi. domnilor, sunteți cei care i-ați instigat pe cetățeni să arunce gunoaiele pe unde apucă. Ați făcut un contract șchiop, la alibi (ca să nu se spună că nu v-ați străduit) arătându-vă incapacitatea de a rezolva o problemă nu extrem de complicată.

Da, e ușor să fii mare șef în Consiliu județean sau „doar” în ADI SIGD și să te ridici din umeri când oamenii au probleme și să arunci vina pe UE care n-a dat bani decât pentru cele patru fracții. Un colosal primar de oraș, foarte bun și sincer prieten cu președintele Iustin Cionca, așa ne spunea în vremea când se discuta despre proiect, că i-a „spus  domnului președinte, dar acesta a zis că nu a vrut UE”. Deci, domnul Cionca a fost informat, pentru că e universal recunoscut că acel primar nu minte niciodată! Prin urmare, domnului Cionca trebuie să-i mulțumim ori de câte ori avem de aruncat deșeuri despre care spunea că nu le-a vrut UE în Proiect. Și pentru saci sau pentru tarifele explozive tot lui trebuie să-i mulțumim, pentru că sistemul pe care îl conduce este incapabil să controleze derularea conformă a unui contract. Sau, totuși, poate nu are cum să mai controleze, din motive pe care DNA nu vrea să le verifice? Habar nu am și nici nu mă interesează până primim răspuns de la EPPO. Cert este, dragi arădeni și dragi „țărani” deținători de deșeuri solide, avem încă o dată confirmarea că nu doar în livrarea curentului și gazelor suntem lăsați pradă operatorilor ci, iată, chiar și la colectarea gunoiului. Promit să vă reamintesc toate astea înainte de alegeri, că poate uitați până atunci…

Nu pot să trec peste o altă mostră de dispreț inacceptabil față de limba română și de legislația care stabilește regulile privind întocmirea documentelor în administrația publică din România.

Competență și seriozitate la nivel maxim: corespondența ADI SIGD (delegatar) merge la Timișoara, iar cea a operatorului (delegat), la Arad

Toate actele la care am făcut referire mai sus, adică Regulamentul ADI SIGD, Caietul de sarcini și Contractul sunt scrise când cu diacritice, când fără, deși este clar că în limba română se folosesc diacritice, iar documentele oficiale se redactează în limba română. Am înțeles că au fost interese „majore” pentru ca această activitate de salubrizare să nu fie reglementată și verificată în interesul cetățenilor, am înțeles că, din lene sau incompetență n-ați fost capabili să puneți în acord trei documente, în mare măsură copiate, dar nici măcar pentru corecturi nu ați angajat pe cineva calificat? Poate ar fi observat și prostia de la articolul 46 – comunicări. Păi, unde merge corespondența pentru Delegatar (ADI SIGD), la Timișoara, iar cea pentru Delegat (Operatorul de salubritate), în Arad, pe Revoluției?

Câteodată, gura păcătosului adevăr grăiește. De exemplu, în articolul 28: „Penalitati” scrie acolo, pe bună dreptate, doar că lipsește o virgulă și-un spațiu: PENALI, TATI.