joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivConducerea Astra Rail „mută” pe tabla de șah a grevei! Propunerile de „mai bine” se confundă cu amenințările voalate

    Din sursele noastre., conducerea companiei a transmis un document prin care informează angajații, prin intermediul sindicatului, care este rezultatul negocierilor de până acum. Menționăm că reprezentanții conducerii Astra Rail Insutries consideră greva ca fiind una ilegală. Cu toate acestea, potrivit documentului, dacă muncitorii sunt de acord cu această ofertă, compania nu îi va da în judecată și nici nu le va tăia din salarii.

    Muncitorii au declarat pentru Special Arad că aceștia nu sunt deloc de acord cu propunerile primite și că vor continua greva.

    Mai jos, vă reproducem integral documentul menționat:

    „Către sindicatul Astra Vagoane

    După cum s-a explicat deja în timpul grevei spontane, acțiunile intreprinse de angajații protestatari nu sunt în concordanță cu prevederile legale obligatorii. În plus, vă reamintim că Greenbrier se află în negocieri colective, în conformitate cu lege, cu sindicatul reprezentativ constituit la nivel de angajator, pentru a încheia un nou contract colectiv pentru anii 2019-2020, în timp ce contractul colectiv pentru anii 2018-2019 este încă aplicabil.

    Greenbrier a finalizat cu bună credință negocierile cu Sindicatul și din acest m otiv a propus următoarele

    1. Întoarcerea imediată la locul de muncă-în consecință, compania nu va acționa în instanță împotriva angajaților care au făcut grevă ilegal
    2.  Ca rezultat al celor de mai sus vom oferi următoarele:
      – majorarea nivelurilor din grila actuală de salarizare cu o valoare brută de 250 de lei începând cu data de 01 Mai 2019
      – majorarea nivelurilor din grila existentă la 30 septembrie 2019 cu o valoare brută de 100 de lei începând cu data de 01 Octombrie 2019 până la data de 01 Septembrie 2020
      – majorarea de la 1 la 2 salarii de încadrare a valorii compensațeiei bănești acordate persoanelor ale căror contracte individuale de muncă încetează urmare a unor concedieri colective
    3. Deasemenea, Greenbrier nu va tăia salariile angajaților pentru aceste trei zile când greva a avut loc”, semnează Președintele Consiliului De Administrație al Astra Rail Industries SA, William Glenn.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Sa vina ITM-u pe la Astra Rail sa vada in ce conditii se lucreaza si dupa sa vedem cine se afla in ilegalitate, sunt conditii inumane pentru 2019. Si sa vina un control si la magazinul domnului de la sindicat care nu are nici macar casa de marcat…Numa asa se poate inchide aceasta fabrica mizerabila

      +17 voturi
      +1
      -1
    2. Pai cum se poate asa ceva?Cum sa vina unii sa te ameninte in tara ta pentru ca faci greva? E strigator la cer asa ceva! Presa trebuie sa se implice la maxim si sa faca cunoscut comportamentul acestor dobitoci ce se cred in perioada in care sclavia era ceva normal.
      Unde in lumea normala niste muncitori grevisti sunt amenintati cu judecata? Si de catre cine,de niste straini care in mod normal merita expulzati pentru asa ceva,nu lasati sa conduca afaceri…

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Dan

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.