Coliziune între un autoturism și un tren de pasageri la ieșire din Arad spre Zădăreni





Un autoturism a intrat în coliziune cu un tren Inter Regio, astăzi, la ieșire din Arad spre Zădăreni, la fața locului fiind trimise două autospeciale SMURD și o autospecială de intervenție din cadrul ISU Arad. De asemenea, la locul incidentului s-a deplasat și un echipaj de Poliție.
Pompierii, paramedicii SMURD și un echipaj de Poliție s-au deplasat la fața locului
În tren se aflau aproximativ 25/30 de persoane, însă niciuna nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Nici șoferul autoturismului nu a suferit răni în urma incidentului, astfel că paramedicii SMURD nu au intervenit pentru acordarea primului ajutor medical. Doar echipajul de pompieri a intervenit, decuplând bornele bateriei autoturismului.
Circulația trenurilor nu a fost afectată de acest incident.
Incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale
Citește și: Frontiera Nădlac: Sirieni, irakieni și palestinieni ascunși într-un camion care transporta pâine congelată
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)