Colecționari din Arad, Deva, Ungaria și Serbia, în curtea Cinematografului Arta (Foto)





Omul, încă de la Homo Sapiens, este un colecționar. Cu această deviză, expoziția „Colecții și colecționari” a arătat arădenilor câte obiecte valoroase, ori pur și simplu simpatice, pot contribui la o colecție de invidiat. Arădenii au avut ocazia de a vedea, vineri, în curtea Cinematografului Arta, o sumedenie de monede, insigne, cărți poștale, timbre, fotografii vechi, șervețele, trenulețe și arme de jucărie, sau chiar și jucării de Lego, expuse de către colecționari din Arad, Deva, Ungaria și Serbia. Proiectul expoziției aparține Asociației Qualt-Ar și a fost finanțat de Centrul Municipal de Cultură prin programul Proiecte Culturale 2016.
Expoziția a fost vizitată în special de către copii și părinții lor, în interiorul cinematografului petrecându-se, în același timp, preselecția concursului „Arad Kids Talent”.
„Fiecare dintre dumneavoastră a avut, cu siguranță, la un moment dat o colecție; chiar dacă a fost de șervețele, timbre sau mașini de epocă, o persoană începe să colecționeze lucruri de care se simte atrasă, iar acest lucru se realizează inconștient”, notează Doru Baida în „Ghidul micului colecționar”, broșura evenimentului.
În cadrul expoziției, Asociaţia „Fodor Manu“ din Battonya (Ungaria) a expus la Arad documente vechi, printre care facturi, chitanţe, acte fiscale, dar şi diverse obiecte provenind din instituţiile şi serviciile administrative din Ungaria, relatează actualitati-arad.ro. Veniți din orașul Kikinda (Serbia), un grup de colecționari au expus la Arad adevărate obiecte muzeale din gospodăriile țărănești, cum ar fi oale din lut, sticle sau ștergare țesute la război. Un club de colecționari din Deva au prezentat sute de insigne, vechi de peste 50 de ani, iar județul Arad a fost reprezentat de Asociaţia Filateliştilor Arădeni, cu o expoziție impresionantă de timbre, respectiv Primăria orașului Pecica, care a prezentat sute de cărţi poştale cu imagini din acest oraş, vechi de sute de ani, care au fost cuprinse, de asemenea, într-o arhivă digitală, pentru a nu se degrada. De asemenea, fotograful și cameramanul arădean Mircea Moisescu de la Mix Studio a expus și el colecția sa impozantă de trenulețe de jucărie.
Comentariile portalului
Va mirati? Bufonul agent imobiliar a ajuns la putere...
Trist dar adevarat
"Amenințătoare"? E clar, 😒