Cod galben de ploi, vijelii şi grindină în 32 de judeţe, inclusiv Arad, în weekend. De duminică până luni seară, cod portocaliu





Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în 32 de judeţe, valabil de sâmbătă până luni seară. Cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri pe metru pătrat, în timp ce în zonele deluroase şi la munte, se vor înregistra cantităţi de apă de până la 70 de l/mp. De asemenea, hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundaţii pentru 30 de judeţe, valabilă de sâmbătă de la prânz, până marţi. Totodată, a fost emisă o avertizare cod portocaliu de inundaţii pentru 13 judeţe, valabilă de duminică, de la ora 9.00, până luni la miezul nopţii, scrie News.ro.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo, potrivit căreia începând de sâmbătă, de la prânz, până luni, la ora 21.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a ţării, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de frecvente decărcări electrice. De asemenea, vântul va avea unele intensificări care vor lua şi aspect de vijelie şi vor fi şi căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi pe arii restrânse 30-40 de l/mp.
Treizeci şi două de judeţe sunt vizate de codul galben emis de meteorologi.
Cod galben de inundaţii în 30 de judeţe, de sâmbătă de la prânz până marţi;
de duminică până luni seară va fi cod portocaliu în 13 judeţe
Potrivit hidrologilor, va fi cod galben de inundaţii de sâmbătă, de la ora 12.00, până marţi, la ora 18.00.
Din județul Arad sunt vizate râurile Crişul Negru (județele Bihor și Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad), și Mureş – bazin superior şi afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave (judeţele Harghita, Mureş, Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad).
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)