vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Coadă de 12 kilometri la vama Nădlac. Șoferii sunt exasperați de timpii mari de așteptare

    de - | 14 ianuarie 2021, 8:54 AM | Știri Arad

    2

    Aglomerație mare la Nădlac 2, la ieșirea din țară. Timpul de așteptare pentru camioane este de 110 minute în această dimineață. Situația a fost aceeași și miercuri, când coada de vehicule s-a întins pe 12 kilometri. De vină ar fi controalele amănunțite făcute la intrarea în Ungaria.

    Răbdarea șoferilor a fost pusă la grea încercare. Coloana de camioane s-a întins pe 12 kilometri, pe sensul de ieșire din România către Ungaria.

    „E o nebunie, mereu este așa în ultimele luni, habar n-am ce se întâmplă în terminal aici, nimeni nu ne ajută. Deja nervii sunt la pământ”, spune un șofer.

    Potrivit aplicaţiei online de monitorizare a timpilor de aşteptare de la frontieră, pe arterele dedicate camioanelor timpul mediu de așteptare a depășit 3 ore. Poliţia de Frontieră spune că a luat măsuri pentru fluidizarea traficului.

    Laura Bondar, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea: „S-au dispus măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de configuraţia şi capacitatea maximă permisă de infrastructură punctelor de trecere”.

    Autoritățile recomandă şoferilor de autocamioane să folosească toate punctele de frontieră deschise tranzitului de mărfuri, notează digi24.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Mihai Todoca

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.