CNC a dat 260.000 de lei să se facă „Opinci”





“Opinci” este un scurtmetraj de animaţie bazat pe povestea reală a lui Dan Dumitru şi despre realizarea lui incredibilă, cea de a fi primul om care a făcut înconjurul lumii pe jos. În 1910, în perioada când studia la Paris, acceptă provocarea creată de Clubul de Turism din Franţa: cei ce parcurgeau 100.000 de km cu piciorul în jurul lumii câştigau marele premiu în valoare de 100.000 de franci! Treisprezece ani mai târziu, Dan câştigă provocarea şi primeşte premiul… dar descoperă că banii s-au devalorizat din 1910. Se întoarce în România şi devine un simplu agent de asigurări. – Anton Groves (Studioset Production) şi-a descris astfel proiectul de scurtmetraj animat într-un interviu pentru site-ul AnimationMagazine.eu, interviu pe care îl puteţi citi integral aici.
Scurtmetrajul „Opinci” a primit o finanţare de 260.000 de lei de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC). Cu toate că Dan Dumitru a ajuns şi în Cartea Recordurilor cu aventura sa epică, numele său e puţin cunoscut la noi în ţară. Realizatorii scurtmetrajului au ales povestea sa considerând că avem nevoie de astfel de eroi. Animaţia va fi realizată prin două tehnici diferite. „Pentru lumea lui ca asigurator, “prezentul” poveştii noastre, vom folosi tehnica de stop-motion cu păpuşi. Pentru partea cu aventura sa incredibilă, văzută prin ochii fiicei sale, vom folosi o tehnică 2D/ 3D.”
Sursa: CinemaRX
Comentariile portalului
L-ați auzit pe Simi Geo sau pe cineva din staful lui de campanie să protesteze sau sa ia poziție față de închiderea Astra vagoane marfă? Cam atât î (...)
In fine,se gaseste un politruc roman sa adopte,cel putin declarativ,masuri ce guvernul ungar le-a adoptat deja,cu un mediu succes,insa orientate spre o protectie sociala reala (...)
Vreau sa știu dacă sunt angajat