sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Consiliul Local a aprobat împrumutul de 150 milioane de lei pentru cofinanțarea a 11 proiecte

    de Raluca Medeleanu | 30 septembrie 2025, 1:31 PM | Administraţie | Dosar Special Arad | Topic special

    0

    Deși nu cu unanimitate de voturi, Consiliul Local a aprobat proiectul prin care Primăria dorește să ia un împrumut de 150 milioane de lei, pentru a avea siguranța de acoperire a cofinanțării pe care trebuie să o asigure în cazul a 11 proiecte pe fonduri europene.

    Criza financiară în care se află, la ora actuală, România determină autoritățile locale din toată țara să apeleze la o „plasă de siguranță” prin care să își asigure continuitatea proiectelor câștigate pe fonduri europene. După ce Consiliul Județean Arad a aprobat în august un credit bancar de 170 milioane lei, a venit rândul Primăriei Arad să își îndrepte atenția la aceeași măsură, optând pentru un credit similar, tot cu dobândă zero în primii trei ani, care se ridică în total la 150 milioane lei și va avea dată scadentă peste 12 ani.

    La fel ca în cazul creditului Consiliului Județean, și cel al Primăriei va putea fi folosit strict pentru cofinanțarea proiectelor europene.

    Discuții în CLM legate de gradul de îndatorare a Municipiului

    Unii consilieri și-au exprimat îngrijorarea față de luarea unui nou împrumut pe lângă cele 3 deja existente, însă atât directorul economic al Primăriei cât și primarul Călin Bibarț le-au adus asigurări că Aradul are un grad de îndatorare de doar 10,24% din pragul maxim legal de 30%. Bibarț a specificat că, în trecut, Aradul a atins până la 14% grad de îndatorare, care nu a adus însă probleme asupra bugetului.

    Noua linie de credit va putea fi accesată la nevoie pentru cofinanțarea proiectelor europene, acest lucru ușurând presiunea pe bugetul local, din care se vor putea continua achitarea subvențiilor sau direcționa bani către alte investiții care nu sunt acoperite pe diferite programe de finanțări nerambursabile.

    „Existența unui buffer nu face decât să ne ajute cu atât mai mult că se vor limita împrumuturile în România, pentru că este deficit mare”, a explicat edilul.

    Proiectul de hotărâre prin care Primăria primește acordul să înceapă procedurile de contractare a creditului respectiv a trecut de vot, fiind aprobat de majoritatea consilierilor, cu excepția celor de la AUR care s-au abținut.

    Trei împrumuturi luate deja de Primăria Arad, date scadente diferite

    La ora actuală, Municipiul Arad are trei credite cu date scadente diferite.

    Primul este luat de la BERD și se ridică la 20 milioane de euro, din care mai trebuie achitate 7 milioane de euro, cu dată limită 2028.

    Al doilea este luat de la Raiffeisen și se ridică la 100 milioane lei (cel luat pentru construirea podului hobanat), din care mai trebuie achitate 85 milioane de euro, cu dată limită 2031.

    Cel de-al treilea este luat de la Banca Comercială Română și se ridică la 100 milioane lei. În acest caz, Primăria încă se află în perioada de 3 ani fără dobândă, prima tranșă pentru credit urmând să fie achitată în iunie 2026. Data limită de acoperire a întregului împrumut este 2034.

    Cele 11 proiecte europene, cofinanțate de Primăria Arad, pentru care se ia noul împrumut

    Împrumutul pe care urmează să îl ia Primăria va fi folosit pentru cofinanțarea a 11 proiecte europene. Aceste 11 proiecte se ridică în total la 664 milioane lei, din care circa 500 milioane lei sunt acoperite din fondurile europene nerambursabile, iar 153 milioane de lei însumează totalul cofinanțării pe care trebuie să o suporte Primăria.

    Din totalul cofinanțărilor, deja au fost achitate tranșe pentru diferite proiecte, însă a fost calculat ca împrumutul de 150 milioane de lei să asigure continuitatea lor indiferent de situația economică a viitorului apropiat. Creditul urmează să fie accesat, cel mai probabil, la începutul anului 2026.

    Iată cele 11 proiecte vizate:

    1. Reabilitarea rețea magistrală de transport agent termic în Municipiul Arad (proiect prin Fondul pentru Modernizare). Pentru acest proiect, Primăria urmează să acopere din împrumut 45 milioane lei. Proiectul are deja câștigată licitația pentru proiectare tehnică și execuție. Mai multe detalii despre acest proiect AICI.

    2. Modernizarea sistemului de transport public cu tramvaiul în Municipiul Arad – tronson Piața Podgoria – Pasaj Micălaca – Micălaca zona 300 (proiect prin  Programul Regional Vest) / 13 milioane lei din împrumut.

    3. Modernizarea sistemului de transport public cu tramvaiul în Municipiul Arad – tronson Calea Radnei, între Pasaj Micălaca și strada Renașterii (prin Programul Regional Vest) / 7 milioane lei din împrumut.

    4. Extinderea flotei de tramvaie eficiente energetic, etapa a doua (Programul Regional Vest) / 4,9 milioane lei din împrumut.

    5. Extinderea flotei de tramvaie eficiente energetic, etapa a treia (Programul Regional Vest) / 4,9 milioane lei din împrumut.

    6. Amenajare Campus Preuniversitar Tehnologic (PNRR) / 20 milioane lei din împrumut.

    7. Reabilitarea termică a Liceului de Arte „Sabin Drăgoi” (PNRR) / 18,3 milioane lei din împrumut.

    8. Reabilitarea termică a Liceului Național de Informatică, str. Udrea (PNRR) / 5,5 milioane lei din împrumut.

    9. Amenajarea și punerea în valoare a malurilor Mureșului, tronsonul dintre Parcul Europa și Podul Decebal (Programul Regional Vest) / 17,9 milioane lei din împrumut. Mai multe detalii despre acest proiect, aflat acum în faza de licitație pentru constructor, puteți afla AICI.

    10. Renovarea energetică a blocurilor de locuințe, cererea 1 (PNRR) / 8,5 milioane de lei din împrumut.

    11. Renovarea energetică a blocurilor de locuințe, cererea 5 (PNRR) / 5 milioane lei din împrumut.

    4 din cele 11 proiecte, cu semnul întrebării în ceea ce privește realizarea

    De menționat că, din cele 11 proiecte, 4 care sunt prin finanțare câștigată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt pe lista celor problematice, care nu au 30% din gradul de implementare, și din această cauză pierd finanțarea europeană, în urma măsurilor recente luate de Guvern. Este vorba despre amenajarea Campusului Preuniversitar, reabilitarea Colegiului de Arte și cele două ture de cereri pentru renovarea energetică a blocurilor de locuințe.

    Din această cauză, la momentul în care Primăria va fi la faza de semnare concretă a creditului de 150 milioane lei, există posibilitatea să fie necesară înlocuirea acestor patru proiecte din listă și stabilirea altor patru care să aibă siguranța implementării, sau redistribuirea sumelor între restul celor 7 proiecte existente în listă.

    O măsură similară a luat Consiliul Județean Arad pentru împrumutul de 170 milioane lei, luat inițial pentru Complexul Matern, Drumul Regelui și Drumurile de Nord, iar în urma rezilierii finanțării PNRR pentru Matern, suma a fost redistribuită celor două proiecte rutiere.

    Citește și:

    Maternul, scos și de pe împrumutul de 170 milioane al Județului. Pentru ce vor fi folosiți banii

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.