Clipele lui Gheorghe Stoian ca prefect al Aradului sunt numărate. USR Plus a negociat funcția și va numi înlocuitorul
PNL, USR Plus și UDMR au convenit, în cadrul negocierilor privind formarea coaliției de guvernare, cum să își împartă exact posturile de secretar de stat din viitorul guvern, dar și județele în care fiecare formațiune va avea dreptul să numească prefecți. Astfel, din cei 80 de secretari de stat pe care îi va avea Guvernul Cîțu, PNL va numi 42, USR Plus – 26, iar UDMR – 12.
De asemenea, din ce 42 de prefecți, PNL va numi 23, USR Plus – 14, iar UDMR – 5.
Nu în ultimul rând, cele trei partide și-au împărțit și cei 85 de subprefecți: PNL va numi 47, USR Plus – 28, iar UDMR – 10.
Conform unor surse politice, USR Plus ar fi negociat în cadrul coaliției de guvernare postul de prefect al Aradului, județ în care PNL deține cele alte două funcții importante: președinte al CJ Arad și primar al municipiului.
Principal favorit să preia funcția de prefect al Aradului este avocatul arădean Cătălin Mihalache (48 de ani), membru în Comisia Națională de Arbitraj a formațiunii conduse de Dan Barna și Dacian Cioloș.
În acest context, suntem tentați să dăm crezare zvonurilor care-l dau pe Florin Stana (USR) viitor viceprimar al municipiului Arad, în coaliție cu PNL.
Comentariile portalului
Vreau să știu cine are pensia minimă și are 66 de ani mai are nevoie de bilet sau abonament eu așa știu că nu dar vreau sa aflu? Mulțumesc
Mulțumiți ,, democrației occidentale " și USA, pentru tot ceea ce se întâmplă în România! Acum copilul are drepturi,iar părinții au doar obligații. (...)
1. Un spital municipal, cu echipe medicale, nu vedete ! 2. Scoli noi si cantine pt elevi. 3. Transport public prioritar si coerent, inclusiv cel dedicat elevilor. 4. Centru pietonal semnificativ ca si intindere, inclusiv (...)