vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    CJA se apără și susține că drumul Pâncota-Seleuș este „un șantier în lucru, nu o lucrare finalizată”

    de Special Arad | 22 ianuarie 2019, 8:56 AM | Administraţie | Recomandările editorilor

    2

    (foto: arhiva Special Arad)

    Referitor la sesizările privind degradarea asfaltului pe tronsonul de drum Pâncota-Seleuș (la care se adaugă și o Dimplomă Special Arad pe acest subiect), reprezentanții Consiliul Județean Arad vin cu precizări printr-un comunicat de presă (între noi fie vorba, un comunicat de pus în ramă  și de recitit în vară), pe care îl redăm integral în rândurile de mai jos:

    „Nu este vorba despre stratul final (de uzură), pentru că lucrarea este încă în derulare. Având în vedere că drumul Pâncota-Seleuș este un șantier în lucru, constructorul a realizat doar stratul de legătură, ca participanții la trafic să circule în perioada de iarnă pe asfalt, și nu pe stratul de piatră.

    În vara anului 2018, tronsonul respectiv a intrat în modernizare, iar durata de execuție este de 18 luni. Pentru ca în perioada iernii pe drumul aflat în lucru sub trafic să se poată circula în condiții cât mai bune, constructorul a procedat la realizarea primului strat de asfalt, cel de legătură, cu o grosime de 8 cm, care urmează să fie acoperit cu un încă un strat de asfalt, cel de uzură.

    Pe tronsonul respectiv a fost realizat un marcaj de culoare galbenă, specific șantierelor în lucru, pentru a veni în sprijinul participanților la trafic. Marcajul galben informează și asupra caracterului provizoriu al lucrării.

    Precizăm că toate reparațiile și intervențiile asupra lucrării se realizează exclusiv pe cheltuiala constructorului și nu a Consiliului Județean Arad.

    Constructorul care a câștigat licitația, SC Intermed Utilaj SRL, a solicitat ca din momentul recepționării lucrării, perioada de garanție ofertată să fie suplimentată cu un an de zile și să ajungă, astfel, la opt ani, cea mai lungă perioadă de garanție acordată unui drum județean din Arad. Drumul Pâncota-Seleuș este prima lucrare în județul Arad la care Consiliul Județean beneficiază de o garanție de opt ani din partea constructorului.

    Insistăm asupra faptului că drumul Pâncota-Seleuș este un șantier în lucru, iar lucrarea nu este finalizată! Lucrările se vor relua în primăvara anului 2019, odată ce condițiile meteo vor permite.

    Rugăm cetățenii să înțeleagă că este vorba de un șantier, că ne dorim o lucrare de calitate și respectăm contractul cu constructorul, tocmai pentru asigurarea calității”.

    Nota redacției: Dacă este vorba de un șantier în lucru, ne întrebăm de ce constructorul s-a grăbit să acopere gropile din carosabil imediat ce acestea au apărut?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. E o mare minciuna!!in toamna cand s a valurit deja era marcat cu vopsea rutiera alba chiar s a si declarat ca drumul e gata!!mai apoi a aparut si sesizarea ca piatra folosita nu rezista la apa se dezintegreaza !!va dau in scris ca acest drum in maxim 1 an de zile dupa ce spun ei xa e gata va fii plin de gropi s a furat la greu!!

      --1 voturi
      +1
      -1
    2. Nota redactiei e de un nivel profesionist de cretinism. După logica întrebării, normal ar fi fost sa nu intervina să repare gropile pentru că , nu-i așa? Ce atâta grabă? De ce să repari repede cand normal ar fi să lasi gropile măcar vreo 4 luni. Dacă nu interveneau erau catalogati drept firmă de rahat pentru ca nu intervin.Gică Contra în toată splendoarea lui!

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Gigi

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.