Circulația tramvaielor pe tronsonul Arad – Ghioroc este oprită. Zeci de oameni așteaptă în stații din cauza unei defecțiuni





Știri Arad. Zeci de arădeni care fac zilnic naveta pe tronsonul Ghioroc – Sâmbăteni – Cicir – Mândruloc – Vladimirescu – Arad au avut de așteptat câteva ore în stații, din cauza unei defecțiuni.
Contactați de către jurnaliștii Special Arad, reprezentanții Companiei de Transport Public Arad spun că traficul tramvaielor a fost oprit din cauza unei defecțiuni la unul dintre cablurile de curent care alimentează tramvaiele. Concret, unul dintre aceste cabluri s-ar fi rupt între localitățile Sâmbăteni și Cicir.
„Avem două echipe de intervenție pe teren, care încearcă să remedieze problema iscată într-un timp cât mai scurt. În ceea ce îi privește pe călătorii care așteptau în stații, am încercat să rezolvăm problema trimițând patru autobuze, două mari și două mici, pe acest tronson. Nu știm exact cât de repede pot colegii noștri să repare defecțiunile”, au explicat reprezentanții CTP Arad pentru Special Arad.
De menționat că defecțiunea s-ar fi petrecut în această dimineață, în jurul orei 5:30 sau cel puțin atunci a fost descoperită.
Foto: arhivă
Comentariile portalului
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)
Toate la un loc !
== MAI-AURELIUS -- POLITZAI ESTI ASA I? --SE VEDE DUPA CUM AI BUBUIT -- ARTICOLUL E DIN 2016 --UNDE DRK VA GASESTE MARESHALUL SI APOI SPUNE == ASTIA SUNT COLEGII MEI -- SCARBA (...)