Cipri Rus și Mitrea, între UTA și Ineu! Sunt șanse mari să rămână în alb-roșu





Jucătorilor veniți la UTA BD în iarnă de la Atletico Bekescsaba le-a expirat în această vară contractele cu gruparea arădeană. Astfel, Mitrea, Cipri Rus și Stănaia trebuie să se întoarcă la cei de care aparțin, în cazul nostru la CS Ineu, acolo unde s-a reimplicat Roland Szabo, cel care i-a avut la Atletico Bekescsaba pe cei trei.
Atât Mitrea cât și Rus au fost piese foarte importante în angrenajul Bătrânei Doamne în această primăvară. Mitrea s-a impus ca titular în fața lui Bodea, iar Rus a fost unul dintre cei mai activi atacanți în finalul de sezon, el având un aport extrem de important și la baraj, când a dat pasa la golul al doilea, marcat de Leucuța.
Mai mult, Rus a devenit și preferatul galeriei, el fiind cel care a dat mereu tonul la cântecele jucătorilor. Chiar dacă a plecat la Ineu, echipă care și-a reluat deja pregătirile, atât Rus cât și Mitrea au șanse mari să continue la Bătrâna Doamnă. „Lor le-a expirat contractul de împrumut, dar cred că vom găsi înțelegere la Roland Szabo pentru a le mai prelungi șederea la UTA”, spune Alexandru Meszar.
Cel mai probabil, până în data de 10 iulie, Meszar și Szabo vor avea o întâlnire în care vor ajunge sau nu la o înțelegere pentru prelungirea împrumutului celor doi. De situația lui Stănaia nu știm încă nimic, el jucând mai puțin în acest retur. Totodată, UTA are o variantă și pentru înlocuirea lui Mitrea după ce a revenit tocmai de la Ineu portarul Andrei Cioară.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)