Nu e bine să te bucuri de răul omului. Și nici nu o facem pentru că nu avem de ce. Este adevărat că nu putem privi arestarea președintelui Consiliului Județean ca pe cea a unui infractor de drept comun. Ioțcu este un infractor achizitiv, unul care nu se mai sătura, dar mai grav este că lua din banii noștri, ai tăi, ai lui, ai mei, și chiar a făcut o avere însemnată din asta.

Dincolo de toate astea, a devenit deja anecdotică scena reținerii lui Ioțcu, în fața casei sale din comuna Vladimirescu. Pe rețelele de socializare au apărut tot felul de statusuri legate de trandafirii acestuia în care înfloresc mii de euro, 10.000 de euro…

„Am butășit trandafiru` de 10.000 de euroi .Sper să`mi iasă :)”, este doar un exemplu dintre cele câteva zeci care au apărut pe facebook. Panica a fost mare atât pentru Ioțcu, cât și pentru Drăgan, cei doi implicați în toată povestea asta care murdărește Aradul.

Evident, panicați au fost și angajații Consiliului Județean, cei care efectiv au înlemnit când mascații au intrat în forță în sediul instituției. Nimeni nu mai mișca. Nici paznicul de la poartă, nici cei care urcau sau coborau scările, nici cei care duceau acte dintr-un birou în altul. Parcă și liftul s-a oprit pentru un moment…

A fost însă cineva care, într-un clasament al panicii, ar fi luat locul 1 cu felicitări. Nu a fost nici vicele Guțu, nici vicele Țolea, nici angajații – unii dintre ei chiar audiați de procurori – cu toate că nici lor nu le-a fost totuna…

Nu, persoana în cauză nu este nici angajată la Consiliu, nici pe vreo funcție, nici din familia arestatului, ci, dacă vreți, un obscur om de afaceri… Unul fără CUI, sau RO, unul de care Registrul Comerțului nu a auzit niciodată.

Afacerea ei – pentru că este vorba despre o femeie – se derula chiar în Consiliul Județean. Dar nu numai. Are punct de lucru și în alte instituții arădene, fie că sunt de stat sau particulare. Este doamna cu rujurile! A intrat cu două genți pline de cosmetice în sediul Consiliului, a reușit să și dea la testat câteva dintre produse, dar nu a apucat nici să le vândă, nici să le recupereze.

„Auăleu mamă, ăștia au venit după mine”, striga speriată doamna odată cu descinderea mascaților. Știa că e cu musca pe căciulă. În Universul ei credea că este cea mai vinovată persoană din lume. Nu avea nici bon fiscal, nu putea nici să prezinte acte de proveniență a mărfii, deci clar – în mintea ei – mascații au venit după ea. Lumea i s-a prăbușit pentru câteva secunde. Când și-a revenit, a realizat că e tot liberă. A pus mâna pe genți și a fugit. Cu gențile desfăcute, fără a mai lua rujurile lăsate la fete. Libertatea era mult mai importantă decât câteva zeci de lei care urma să le primească.

Și a fugit. Și a tot fugit și nu s-a mai oprit! Credem că și acum tot fuge.