CFR suspendă trei trenuri care leagă municipiul Arad de Timișoara și Curtici





Ca urmare a deciziilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență coroborate și cu deciziile administrațiilor feroviare din țările vecine, în vederea combaterii răspândirii infecției cu Covid-19, CFR Călători va lua măsuri care vor viza suspendarea temporară a circulației unor trenuri în trafic intern și internațional cu respectarea posibilității de mobilitate a persoanelor, anunță compania feroviară română.
Astfel, CFR Călători va suspenda temporar, în perioada 16-20 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire, unele trenuri care aveau drept scop transportul elevilor de la domiciliu la centrele școlare, pe durata suspendării cursurilor de către Ministerul Educației și Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.
Trenurile care afectează Aradul sunt în număr de trei: trenul numărul 2207, care circulă pe relația Arad – Curtici; nr. 2210 Curtici-Arad și nr. 2606 Arad-Timişoara Nord.
Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile cu circulație suspendată în trafic intern vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)