Niciodată n-a fost orașul nostru complet lipsit de cerșetori. De cele mai multe ori ei vin „în valuri”, iar prezența lor, evident, e cea mai notabilă vara. Acum, centrul Aradului pare însă efectiv acaparat de cerșetori, de tot soiul: ologi, bătrânei, dar, mai mult ca oricine, de tinere fete cu burta la gură, cu un bebeluș legat într-o cârpă pe după gât și cu încă vreo doi copilași de mână. Nu-i bai că nu le dai bani, dar măcar ceva de mâncare pentru „ăla mic, deie-ți Dumnezeu sănătate!”. Vin după tine ca după singura lor salvare, te roagă, te imploră, insistă că dacă nu le ajuți, le vor muri copiii de foame.

Trecem foarte des prin zona mai sus amintită, astfel că ne simțim probabil la fel cum se simt și sutele de alți arădeni care se perindă pe acolo: efectiv hârțuiți. Dar de unde vin? Cine sunt aceste femei bătute de soartă care din lipsă de educație fac copii pe bandă rulantă, iar apoi exploatează sentimentele oamenilor pentru a putea trăi de pe o zi pe alta fără să muncească?

Am urmărit cu mare atenție, în decursul mai multor zile, dacă aceste cerșetoare sunt oprite de vreun jandarm ori polițist local. De cele mai multe ori, ele se perindă printre trecători fără nicio problemă, însă sunt și momente când mai sunt oprite și legitimate. Un astfel de caz ne-a atras atenția, de exemplu, în 22 august, când, în spatele fostului cinematograf Dacia, un echipaj de jandarmi stătea de vorbă cu două cerșetoare. Și de această dată, ele erau cu bebeluși. Am fost curioși ce măsuri au luat jandarmii, astfel că am trimis o solicitare scrisă. Răspunsul pe care l-am primit e asemănător cu toate comunicatele pe care le primim, de-a lungul timpului, și de la Poliția Locală. Ni s-a spus că cerșetoarele pe care le-am observat nu au domiciliul din Arad (în acest caz, erau din Sălaj) și că, potrivit legii, li s-a aplicat o amendă (în cazul menționat, 100 lei) și li s-a adus în vedere faptul că „în situația în care sunt descoperite din nou apelând la mila publicului și vor fi însoțite de minori, se va solicita sprijinul de specialitate al  Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC)” .

După câteva zile de la primirea răspunsului solicitat de la Jandarmerie, am primit un nou comunicat de la Poliția Locală, care ne spunea despre cum polițiștii au identificat o femeie de 43 de ani care își trimitea cele două fetițe la cerșit, că i-au aplicat o amendă de 500 lei pentru acest lucru și că, bineînțeles, i-au adus în vedere povestea cu DGASPC-ul. „Persoanelor care sunt identificate cerșind li se oferă pe lângă consiliere socială la fața locului și servicii în cadrul instituției, precum găzduire în cadrul Centrului de Criză de pe strada Udrea pentru copiii cu vârste de peste 7 ani, iar pentru cei sub această vârstă, se oferă protecție la un asistent maternal profesionist. În situația în care copilul găsit la cerșit are vârsta de 14 ani, acesta poate fi preluat și găzduit în cadrul Centrului de Criză doar cu acordul lui sau în baza unei sentințe judecătorești. Persoanele adulte sunt îndrumate spre serviciile oferite în cadrul Direcției de Asistență Socială, mai exact în cadrul Adăpostului de noapte de pe strada 6 Vânători”, ne-au spus reprezentanții DGASPC-ului.

Așadar, cerșetorii primesc amendă pentru că cerșesc, deși ei mereu motivează că se văd nevoiți să cerșească pentru că nu au bani. În situațiile în care aceștia trimit la cerșit minori, „bau-baul” e DGASPC-ul. Am fost curioși să vedem câți dintre minorii pe care îi vedem pe străzile orașului la cerșit chiar și ajung în atenția instituției respective. Am fost informați că în luna iunie 3 cazuri, în luna iulie 4 cazuri și în august 5 cazuri. Problema e că nici DGASPC-ul nu prea are ce să le facă, întrucât în România situația nu e cum vedem noi în filmele americane, unde Protecția Copilului îl ia pe minor când sesizează că familia nu se comportă corespunzător. La noi, se pare că prioritatea e „integrarea în familie”, astfel că angajații instituției trebuie să medieze situația în așa fel încât să facă tot posibiliul ca minorul să rămână în „sânul familiei”, unde se consideră că este mai fericit decât izolat de rudele sale, într-o casă de plasament. Iar din ce ne-au spus cei care lucrează direct cu astfel de cazuri, se pare că mamele promit mereu că se întorc „chiar mâine” în locul de unde sunt (majoritatea sunt din Moldova sau Oltenia) și că „vor ține cont de toate sfaturile”, iar apoi își văd de treabă mai departe.

Autorităție motivează că sunt legate la mâini din cauza legislației

Cum oprești un om să se plimbe pe stradă? Cum interzici unui om să vină înapoi într-un anumit oraș? Toate acestea țin de drepturile omului, sunt de părere autoritățile locale. Deși sunt conștienți că cerșetorii nu vor plăti în veci amenzile pe care le primesc, polițiștii se simt neputincioși să facă ceva mai mult decât atât. Să le facă ce? – asta-i întrebarea. Din informațiile pe care le deținem, au tot fost acțiuni prin care oamenii străzii au fost trimiși înapoi în localitatea care figurează pe buletin ca aceea de domiciliu, însă în nici o lună, revin înapoi la Arad.

„Atâta timp cât vor primi bani de la oameni, ei vor fi mereu motivați să vină înapoi”, ne-a spus un agent de poliție. „Nu avem ce să le facem, efectiv nu avem cadru legal”, a adăugat acesta.

Principala povață care ne învață credința creștină e milostenia. Pe milostenie se bazează mai toate pildele din Biblie. Oamenii buni la suflet, care se lasă înșelați de aparențe, văd în cerșetori doar niște bieți oameni bătuți de soartă care trebuie ajutați. E datoria lor de buni creștini să le întindă o mână de ajutor. Tocmai aici e strategia cerșetorilor. Pentru cine nu a văzut filmul românesc „Filantropica”, recomandăm din plin să o facă.

„Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană! Fii profesionist, ce dracu’!”,

vorbele rostite de Gheorghe Dinică, liderul mafiei cerşetorilor din Bucureşti din filmul din 2002, par de o actualitate care tinde către eternitate.

Atâta timp cât oamenii vor da bani cerșetorilor, autoritățile locale vor lupta cu morile de vânt. Nu putem să nu amintim și un exemplu de acum doi ani când locuitorii unui bloc de pe 6 Vânători erau disperați că un grup de boschetari își făcuseră casă într-o anexă improvizată, în proximitatea blocului respectiv. Poliția venea să „spargă gașca”, iar următoarea dimineață o dubiță a unei asociații creștine venea și le ducea plase întregi cu mâncare proaspăt gătită.

La fel e povestea și cu cerșetoarele care poartă bebeluși în brațe pe trotuarele bulevardului. Degeaba vin asistenții sociali de la DGASPC și le „instruiesc”, explicându-le că ceea ce fac nu e corect, căci imediat după aceea va veni cineva, o doamnă mai în vârstă, o mămică cu copilul de mână, un bărbat mai sensibil… și, auzindu-le povestea, își vor spune: „Ce viață bună am eu, cum să nu îi dau ceva bănuți și bietei femei să-i cumpere ceva și micuțului ei, că moare de foame!”.

Vom încheia acest articol cu câteva povești ale unor oameni pe care îi cunoaștem direct.

Un exemplu vine chiar din epoca comunistă (da, chiar și atunci erau cerșetori, chiar dacă unii uită asta). O fată era studentă la Facultatea de Medicină, la Timișoara, și în fiecare zi vedea un bărbat care stătea pe jos la cerșit, care suferea de ceva boală la un picior. „Haide, că te duc eu la spital. Cunosc pe cineva și te va opera pe gratis, o să poți umbla și vei putea munci!”. Ce i-a răspuns bărbatul? „Vezi-ți de treabă, eu câștig așa, cu piciorul ăsta, mai mult decât aș câștiga dacă aș munci!”.

Al doilea exemplu vine din Arad, unde o bunicuță a început să hrănească, în mod regulat, un băiat de 13 ani care îi povestise într-o zi, când a sunat prima dată la ea la ușă, cum e cel mai mare dintre 7 frați și că el trebuie să aibă grijă de toți ceilalți, că abia au ce mânca. Zilnic l-a hrănit bunicuța, i-a dat și bani câteodată, fiindu-i extrem de milă de el. Asta până într-o zi când l-a văzut pe același băiat, în față la Ziridava, scriind un mesaj pe un telefon de ultim răcnet, iar asta într-un timp în care puțini aveau încă așa ceva. Când l-a strigat, a fugit. Nu l-a mai văzut de atunci.

Al treilea exemplu vine din apropierea Pieței Mihai Viteazu, unde își ducea veacul un cerșetor, anul trecut, care era – chipurile – orb. Nu o dată l-am observat, de la distanță, cum după fiecare bănuț pe care îl punea cineva în căciula pe care o ținea în mâini, aștepta puțin, iar apoi își ridica ochelarii cei negri și privea în căciulă, zâmbind, ori strâmbând din nas.

Al patrulea exemplu se întâmpla în urmă cu aproape zece ani, în zona Liceului de Arte „Sabin Drăgoi”, unde își făcea veacul un domn de aproximativ 40-50 de ani, care cerșea în fiecare zi și care avea aceeași rugăminte de fiecare dată: „50 de bani pentru un bilet de tramvai”. Deși la un moment dat a ajuns să-i cunoască pe cei cărora le cerea cei 50 de bani, acesta nu s-a gândit vreodată să își schimbe „povestea”. Astfel că, la un moment dat, un grup de elevi de la liceul menționat l-au întrebat cam cât câștigă pe zi din cerșit. Fără a sta pe gânduri, bărbatul le-a povestit că, în zilele normale, trecea de 200 de lei pe zi, iar asta, rețineți, în urmă cu 10 ani!

Situația nu s-a schimbat prea mult de atunci. Singurul lucru la care ne putem gândi, cu ironia aferentă, e inflația. Gândiți-vă, așadar, de două ori înainte să decideți să căutați portmoneul în buzunar ori poșetă: oamenii aceia „sărmani” care vă cer ajutorul câștigă mult mai mulți bani decât dumneavoastră! Și vă dăm și un sfat: încercați un mic „test”. Dacă tot doriți să-i ajutați, propuneți-le să lucreze ceva contra unei sume de bani. Veți fi surprinși cât de repede vor găsi tot soiul de scuze.

Drept încheiere, vă lăsăm cu un citat al marelui Balzac, citat care stă la loc de cinste și pe site-ul oficial al Poliției Locale Arad:

”Feriți-vă de cerșetori;
Adevărata sărăcie nu iese pe stradă”

Citește și
– Sedați și triști, fără adăpost… Bine ați venit – dar mai bine plecați din lumea boschetarilor!
– M-a durut tare, de dimineață… Pe el, nici măcar acolo. A făcut suta de euro în 16 secunde. Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?/