De peste 20 de ani scriu articole despre povestea lui Aurel Birtolon, nepotul unuia dintre corifeii Marii Uniri de la 1918, Ştefan Cicio Pop, cel care a şi înfiinţat la Arad Consiliul Naţional Român, cu sediul chiar în casa lui, de pe strada care acum îi poartă numele. Am ştiut că articolele de presă nu vor rezolva mare lucru prin hăţişurile justiţiei, prin cele ale administraţiei fie ea centrală sau locală, ori că vor schimba ceva în atitudinea concitadinilor şi ai reprezentanţilor acestora faţă de istoria locului, ori faţă de amintirea şi respectul pentru înaintaşi. Cunosc şi sistemul birocratic care abia aşteaptă să găsească o cale prin care să te pună pe drumuri sau să îţi pună piedici, în loc să te ajute, dacă nu să te slujească, dar cunosc şi indiferenţa sau chiar aversiunea multor arădeni faţă de istoria locală.

Dar, anul acesta se aniversează 100 de ani de la momentul istoric de la 1918. Patru regimuri politice naţionale şi zeci de admnistraţii locale nu au fost în stare, în toată această perioadă, să cinstească memoria celor care au gândit şi au înfăptuit Marea Unire. Şi busturile din bronz ale corifeilor s-au furat. Al lui Ioan Suciu, de pildă, n-a mai fost recuperat nici până azi. S-o fi transformat într-un cazan de ţuică. De pe casa lui Cicio Pop s-a furat până şi placa pe care scria că acolo a funcţionat Consiliul Naţional Român.

S-a întors din exil în ţară imediat după Revoluţie, cu gândul la renaşterea ţării, dar abia prin anul 2000 a reuşit Aurel Birtolon să reintre în casa în care se născuse, crescuse şi din care l-au ridicat, împreună cu mama sa, autorităţile comuniste în 1947. Iniţial a primit doar o cămăruţă. S-a mai judecat încă vreo câţiva ani ca să redobândească integral proprietatea moştenită. În acest timp, locatarii, chiriaşi ai statului, mai precis ai Primăriei (prin fostul RECONS), au distrus şi furat tot ce se putea: de la sobele de teracotă şi până la ţigla de pe acoperiş. Conform legilor care erau şi atunci în vigoare, casa trebuia predată în stadiul în care fusese confiscată de către autorităţile comuniste ale statului. Însă toţi responsabilii se făceau că plouă, iar în Casa Unirii ploua de-adevăratelea. Nepotul lui Cicio Pop a reparat-o încet, cum a putut şi financiar şi printre zecile de procese cu statul român, pe care îl crease chiar bunicul lui! Ce ironie a sorţii!

Am făcut această introducere mai lungă şi pentru a rememora puţin calvarul pe care a trebuit să-l îndure Aurel Birtolon de-a lungul timpului, în plină dictaură, precum şi în deplină democraţie. Dar am şi vrut să pregătesc prezentarea „loviturii de maestru” pe care a primit-o Aurel Birtolon de la primăria oraşului în care s-a gândit Marea Unire şi care are onoarea să aibă în picioare casa în care s-a organizat totul. Inclusiv marea manifestare de la Alba Iulia, mult mai cunoscută chiar arădenilor, darămite românilor.

Astfel, printr-o fandare profesionistă a unei comisii din cadrul Primăriei Arad, condusă de Pecican Corina Rodica, Aurel Birtolon primeşte lovitura de graţie efectuată magistral în baza legii! I se trimite o somaţie prin care i se transmit următoarele:

„…vă pune în vedere ca în termen de 6 luni de la data primirii prezentei să procedaţi la efectuarea lucrărilor de întreţinere/îngrijire necesare şi să menţineţiîn continuare în stare corespunzătoare de întreţinere/îngrijire a clădirii/terenului situat în municipiul Arad, adresă propr. ST. Cicio Pop, nr.3, potrivit fişei de evaluare şi stabilire a stării tehnice a clădirii/terenului. Nerespectarea termenului şi măsurilor dispuse prin prezenta somaţie, atrage după sine aplicarea prevederilor legislaţiei specifice în domeniu, respectiv majorarea impozitului pe clădire/teren cu până la 500%. Anexat somaţiei, vă comunicăm fişa de evaluare şi stabilire a stării tehnice a clădirii/terenului din imobilul situat în municipiul Arad”

Lăsăm la o parte virgula dintre subiect şi predicat şi intrăm direct în poveste

Înainte de toate am dori să îi cunoaşteţi şi dumneavoastră pe merituoşii cetăţeni ai Aradului care fac cinste acestei comisii, care a evaluat situaţia Casei Marii Uniri: Szabo Daniela Adriana, Hangu Monica Elena, Puia Adrian Horaţiu, Ursa Remus Cristian, Bociort Bogdan Paul, Oancea Dan Dumitru, Pecican Mircea şi Szabo Tiberiu.

Am lăsat de-o-parte şi Centenarul pe care îl sărbătorim anul acesta, adică, mă rog ar trebui să-l aniversăm. Dă-o dracului de istorie! Importanţă este respectarea legii! Nu? Pentru asta s-a ieşit şi în stradă! Prin urmare am fost curioşi să vedem care este baza legală al acestui demers al comisiei administraţiei locale din oraşul în care s-a gândit Marea Unire acum 100 de ani. Parafrazându-l pe Toma Caragiu, am luat somaţia şi am citit-o: „Comisia pentru identificarea, evaluarea şi stabilirea stării tehnice/de fapt a clădirilor/terenurilor neîngrijite din imobilele situate în municipiul Arad, în vederea aplicării prevederilor art.489 alin.5-8 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal şi a titlului IX-pct.168 din HGR nr1./2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, numită prin Dispoziţia Primarului, nr. 4277 din 11.10.2017, cu modificările şi completările ulterioare…”

Nu suntem jurişti, aşa că am făcut şi noi o comisie şi ne-am pus pe citit legile care au stat la baza somaţiei.

Ne-am pus noi tot felul de haştaguri pe frunte în favoarea comisiei! Dar…, ghinion! Pentru noi, bineînţeles! Al naibii lege, de unde ne-am întors după ce am îngropat istoria, chiar la articolul ăla 489 scrie că autoritatea locală „poate” (sic.!) majora impozitele cu până la 500%. Iar la aliniatul 8 din acelaşi articol mai zice că hotărârile de consilii locale sunt „cu caracter individual”, pe fiecare clădire.

Mai citim, doar-doar putem susţine comisia. Însă, la capitolul scutiri, spurcaţii legiuitori, zic la articolul 487, litera b: „Conform Decretului Lege 118 din 1990 sunt scutite de la plata impozitelor persoanele persecutate din motive politice de către dictatura instaurată la data de 6 martie 1945, precum şi a celor deportate”.

Jos Parlamentul, ne-am zis! Şi am citit mai departe în cealaltă lege HGR nr.1.

La un articol 24, aliniatul 1zice aşa: „Consiliile locale pot adopta hotărâri privind scutirea sau reducerea impozitului pe clădiri şi a taxei pe clădiri pe bază de criterii şi proceduri proprii” .

Iar în acelaşi articol, la aliniatul 3, scrie că pot fi scutite de la impozit şi „monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local”.

Acuma este adevărat că de pe Casa Marii Uniri s-a furat şi plăcuţa pe care scrie că este monument istoric, nu numai cea pe care scria că acolo a funcţionat Consiliul Naţional Român. Deci nu putem dovedi această calitate a casei lui Ştefan Cicio Pop, pe care a moştenit-o Aurel Birtolon. N-am fost cu Aurel Birtolon nici la puşcăria comunistă şi nici în exil, ori când a fost deportat. Aşadar nu putem confirma nici calitatea aceasta a lui Aurel Birtolon. Totuşi n-am înţeles nici cine poate hotărî ceva pe baza unor criterii şi proceduri proprii.

Prin urmare, nu ştim de ce am scris acest articol!

Adică, statul îi ia casa, i-o distruge, îl fură de tot ce era înăuntru, după care îl şi amendează că nu o repară! Superb! Ce nu-i clar? Câte sute de ani vă mai trebuie să înţelegeţi?