Cei trei muschetari de la Pâncota și armele lor fermecate – ridicați de polițiști la „pomana porcului”!

Niciunul dintre cei trei indivizi din Pâncota nu este vânător




Poate că nu am fi scris despre subiect, ca să ne ferim să fim acuzați că aflăm o știre cu o atât de mare întârziere și, mai mult, să nu fim nevoiți să ne punem „cenușă” și să spunem că suntem jurnaliști de toată pleazna fiindcă nu suntem pe fază cu tot ceea ce se întâmplă în Arad, însă nu putem lăsa deoparte ceea ce s-a întâmplat în ziua de „grație” a anului 2017, 27 decembrie. Așa încât, scuzele noastre pentru că ne permitem să dezvăluim ceva ce s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni, însă chiar nu putem trece peste ceva ce Poliția nu ne-a spus, nu s-a lăudat în comunicatele de presă (bănuim de ce…), ci am aflat pe alte căi, să spunem… vânătorești. Ceva din ciclul: până la urmă totul se află…
Acționând la un pont, polițiștii de la „Arme și muniții” au purecat totul pe ruta Pâncota-Șicula, cum spuneam, în 27 decembrie 2017. Fiindcă pontul a fost bun, oamenii legii au „agățat” pe trei indivizi – noi le-am spus în titlu mușchetari, dar ei nu sunt nici pe departe apărători ai „Regelui” (în cazul nostru vânatul)- care aveau în mașină o armă cu care, ulterior s-a dovedit, au împușcat un porc mistreț pe raza unei ferme din Șicula. La unul dintre cei trei braconieri, numindu-i aici pe Beniamin Iordăchescu, Gelan Csaba și Ioan Erdodi (din Pâncota), polițiștii au găsit în buzunar și tubul de la cartușul tras.
Ulterior, în urma perchezițiilor la cei trei acasă și la proprietarul fermei, un anumit Cristian Chișmorie, ofițerii de la IPJ Arad au găsit încă trei arme ilegale, adică fără permis: două cu aer comprimat la cei trei acasă, și una cu glonț și amortizor la proprietarul fermei. Și, de parcă nu era destul, polițiștii au mai confiscat aparate de vedere pe timp de noapte, peste 2000 de cartușe și alte „jucării” pentru, acum putem spune, braconaj.
Ce este important… niciunul dintre cei trei – nu ne referim aici la proprietarul fermei – nu este vânător cu acte legale! Drept pentru care, după ce au găsit și porcul împușcat, ascuns într-o parte a pădurii din zona Șicula, braconierii au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorii au stabilit că măsura controlului judiciar de 60 de zile, pentru fiecare în parte, e suficientă.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)