Cei șapte care au murit în accidentul din județul Timiș erau suporteri ai lui PAOK Salonic! Mergeau spre Lyon, la un meci din Europa League
Un accident rutier deosebit de grav, produs pe DN 6, în județul Timiș, a curmat viețile a șapte suporteri greci ai echipei PAOK Salonic, formație antrenată de Răzvan Lucescu. Victimele se aflau într-un microbuz care plecase din Grecia și se îndrepta spre Lyon, unde PAOK urmează să dispute joi un meci din Europa League împotriva lui Olympique Lyon.
Potrivit informațiilor apărute în presa elenă, microbuzul transporta zece pasageri, deși capacitatea maximă a vehiculului era de opt locuri. Drumul fanilor, care trebuia să se încheie pe stadionul din Franța, s-a oprit tragic pe o șosea din vestul României. În urma impactului, șapte persoane au murit, iar alți trei suporteri au fost răniți și au primit îngrijiri medicale.
Primele cercetări ale poliției indică faptul că șoferul microbuzului, care circula dinspre Caransebeș către Lugoj, ar fi efectuat o manevră de depășire riscantă. În încercarea de a depăși, după o altă manevră de depășire, microbuzul s-a izbit violent de un TIR care venea din sens opus.
Tragedia a provocat un val de emoție atât în rândul comunității fotbalistice din Grecia, cât și printre suporterii PAOK, transformând o deplasare dedicată pasiunii pentru fotbal într-un drum al durerii.
Citește și:
Accident groaznic în vestul țării, cu 7 morți și mai mulți răniți după impactul dintre un microbuz, o cisternă și un TIR, pe DN 6, între Lugojel și Gavojdia | VIDEO
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)