vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cea mai frumoasă arădeancă în 2017 este Iulia Felnecan | Galerie Foto

    de Tomck@t, Raluca Medeleanu | 22 iulie 2017, 2:47 AM | Monden | Recomandările editorilor

    3

    În Sala Mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, vineri seara, a avut loc finala concursului de frumusețe al orașului, Miss Arad, ajuns anul acesta la ediția a XII-a. Un număr de 14 concurente s-au întrecut în trei probe pentru a primi premiul mult râvnit de „cea mai frumoasă fată din Arad.

    Ca în fiecare an, evenimentul a avut și un scop caritabil, anul acesta organizatorii Miss Arad dorind să vină în sprijinul micuței Sofia, în vârstă de 4 ani, diagnosticată cu hemapareză pe partea stângă la mână, picior și creier. Prin donațiile din cadrul evenimentului s-a încercat strângerea a 2000 de euro necesari operației la picior care va fi efectuată la o clinică din Chișinău, Republica Moldova.

    Revenind la concurente, ele au trebuit să se întreacă atât în frumusețe cât și în istețime, în cadrul a trei probe: proba costumelor de baie, proba rochiilor de seară și, bineînțeles, proba întrebărilor – unde acestea au trebuit să convingă atât juriul cât și publicul că au abilități de comunicare și că sunt dezinvolte, sigure pe sine.

    Deschiderea Miss Arad a fost realizată de concurente și Ansamblul Maria Grațiana din Olari, coregrafia fiind semnată de cel care conduce ansamblul: instructor Răuț Petru- primarul localității Olari. Oaspeții au putut degusta produse tradiționale românești din zona Aradului, realizate de Bunătăți de la Hălmagiu și Brutăria Super, de asemenea, au primit suveniruri hand-made personalizate, realizate de You Boutique

    Evenimentului nu i-au lipsit nici momentele de divertisment, publicul putând vedea ultima colecție a caselor de modă CozacOne și Nous mode, o prezentare de modă etno a micuțelor modele Angels Organization, dans de societate a membrilor Dans Royal Steps, iar Alexandra Vasiu și Mădălina Boroneanț au încântat melodii din repertoriul internațional.

    După o intensă deliberare a juriului, au fost desemnate premiile ediției de anul acesta a concursului de frumusețe Miss Arad, după cum urmează:

    Locul 1 – Iulia Felnecan
    Locul 2 – Luana Alexandra Budiu
    Locul 3 – Geanina Jigmond

    Miss Media – Ancuța Daniela Baidoc
    Miss Popularitate – Biandra Mihaela Sivec
    Miss Simpatie – Andreea Petcu
    Premiul Special al juriului – Ancuța Daniela Baidoc
    Premiu special din partea Revistei Altfel – Ancuța Daniela Baidoc
    Miss Feroneria – Otilia Mironiuc
    Miss Avon – Luana Alexandra Budiu
    Miss Remax – Ancuța Daniela Baidoc
    Miss Edo – Biandra Mihaela Sivec
    Miss Sonenline – Andreea Petcu

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. O doamne si cu miss-ul asta…saracele fete …. sper ca acest concurs nu a fost organizat de cele 2 surosi ..”kesler” …daca da totul a fost o pacaleala …din foto se vad si ceva fete politice pe acolo… sunt peste tot nenorocitii astia din politica

      +5 voturi
      +1
      -1
    2. Dupa concursul asta Cozacone poate sa inchida ca sunt degeaba pe piata, sau sa se apuce de second hand-uri ca tot e la moda mare in Arad. Asta asa pt cultura lor generala, niciodata nu pui cravata de aceeasi culoare cu batista, e o asortare lenesa, superficiala, denota lipsa de clasa si cunoastere – aici ma refer la prezentator, care de altfel arata ok.
      Rochiile fetelor insa… unele ziceai ca-s curtezane din-alea de la palatele regilor care le schimbau olita si mai erau violate ocazional de printi…. din toate doar vreo doua aratau chiar ok. Pe ce criterii pe unele le-au imbracat de ziceai ca-s in pijamale si pe altele in rochii elegante? Nu mai comentez de machiajul strident ca aia deja e cireasa de pe tort… oricum, daca astia sunt liderii de opinie din Arad… slabut… iar cea de pe locul doi zici ca e ET, gatul mai lung decat capul, picioarele scurte, serios????

      +2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Dorel

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.