CCR dă o lovitură mortală referendumului care dorește să interzică căsătoria cuplurilor de același sex

    de Special Arad | 27 septembrie 2018, 6:47 PM | Naţional

    17

    (foto: europafm.ro)

    Din acest moment este clar că cele 170 de milioane pentru referendum sunt bani aruncați pe apa Sâmbetei!

    Hotârârea de astăzi a CCR vine ca o măciucă în vârful capului pentru cei care au instrumentat referendumul de săptămâna viitoare împotriva căsătoriilor gay, făcând evident caracterul gratuit și demagogic al demersului respectiv, mai mult decât atât: dimensiunea manipulatoare a chemării poporului să voteze împotriva a ceva care este încet-încet practică firească în majoritatea țărilor din uniunea de care aparținem.

    Nu ne dăm seama cum vor reacționa cei în cauză și deplângem în același timp dezamăgirea milioanelor care se pregătesc de referendum în speranța că servesc o cauză bună, nerealizând că de fapt formează masa de manevră pentru unii politicieni lipsiți de responsabilitate și fără scrupule.

    Problema cea mare este că pe baza acestei hotărâri a CCR referendumul devine lipsit de obiect, chiar dacă votul va fi în favoarea interzicerii, Curtea Constitutională n-are cum s-o legitimizeze pe baza deciziei ei de astăzi.

    Mai mult pentru decongestionarea celor care se înverșunează în continuare, doar o observație: se dovedește din nou că nu SUA, ci România este țara tuturor posibilităților.


    Foto: Gandul.info

    Motivarea CCR în cazul cuplului homosexual Coman-Hamilton:

    „Curtea Constituțională constată, că relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de «viață privată», precum și a noțiunii de «viață de familie», asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual, fapt ce determină incidența protecției dreptului fundamental la viață privată și de familie”, se arată în motivarea deciziei prin care CCR a decis că statul român trebuie să recunoască dreptul de şedere al cuplurilor homosexuale căsătorite dacă unul dintre parteneri este cetăţean UE.

    „În această lumină, aplicând cele dispuse de instanța europeană în interpretarea normelor europene, Curtea Constituțională constată că relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de «viață privată», precum și a noțiunii de «viață de familie», asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual, fapt ce determină incidența protecției dreptului fundamental la viață privată și de familie, garantat de art.7 din Cartea drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, de art.8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art.26 din Constituția României. Bucurându-se de dreptul la viaţă privată și de familie, persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare (a se vedea, în acest sens, și hotărârea Curţii Constituţionale din Italia – Ordinanza n.4/2011, publicată în Gazzetta Ufficiale nr.2 din 12 ianuarie 2012)”, se arată în motivarea deciziei.

    Pe 18 iulie, Curtea Constituţională a decis, cu majoritate de voturi, că articolul 277, alineatele (2) şi (4) din Codul Civil este constituţional doar în măsura în care autorităţile naţionale recunosc căsătoriile gay încheiate în afara ţării strict în scopul liberei circulaţii a cetăţenilor europeni. Această prevedere a Codul Civil impune, în interpretarea CCR, ca statul român să recunoască căsătoriile între persoane de acelaşi sex pentru stabilirea reşedinţei cetăţenilor europeni şi a membrilor familiei lor,  în ciuda interdicţiei generale impuse în acelaşi timp privind recunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex încheiate în afara ţării.

    Judecătorii Mona Pivniceru, Ștefan Minea și Petre Lăzăroiu s-au opus acestei decizii și au făcut opinii separate.

    „Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.277 alin.(2) şi (4) din Codul civil trebuia respinsă ca inadmisibilă, pe de o parte, neavând legătură cu soluţionarea cauzei, iar, pe de altă parte, pentru că, după pronunţarea Hotărârii din 5 iunie 2018 de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, problema a devenit una de interpretare şi aplicare a dreptului european, nemaifiind una de constituţionalitate”, susține Mona Pivniceru în opinia separată.

    „Condiționarea constituționalității prevederilor art.277 din Codul civil de acordarea dreptului de ședere al unui cetățean terț (chiar căsătorit, într-un alt stat, cu un cetățean român) este nu numai gratuită, ci chiar dăunătoare (…) excepția de neconstituționalitate ridicată cu privire la dispozițiile menționate ale Codului civil trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât acestea nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea litigiului dintre reclamanți și Inspectoratul General pentru Imigrări”, au arătat, la rândul lor, judecătorii Ștefan Minea și Petre Lăzăroiu în opinia separată semnată împreună.

    Decizia CCR a fost luată după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis în luna iunie că ţările europene nu pot împiedica şederea cuplurilor de acelaşi sex căsătorite pe teritoriul lor, dacă unul dintre parteneri este cetăţean UE.

    Astfel, statul român va fi obligat să recunoască căsătoriile dintre persoanele de acelaşi sex încheiate în afara ţării doar pentru a asigura reşedinţa cetăţenilor europeni şi a membrilor familiei lor, în ciuda faptului că România nu recunoaşte încă şi căsătoria propriu-zisă a persoanelor gay.

    View Fullscreen

    Surse: G4Media, HotNews

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu e chiar asa. Decizia CCR vine ca raspuns la o decizie a CJUE referitoare la dreptul la libera circulatie pe teritoriul UE in cazul unor cupluri gay in care una dintre persoane este cetatean non-UE. Dreptul la viata privata este oricum un drept fundamental si in legislatia noastra si in cea comunitara, nu e nevoie de o confirmare pt.asta, in schimb, in legislatia Uniunii este specificat clar ca statele membre au dreptul sa aleaga singure daca recunosc sau nu casatoria intre persoane de acelasi sex, prin urmare referendumul are un obiect perfect fundamentat. Chiar daca, casatoria este definita in codul civil ca fiind intre “un barbat si o femeie”, aceasta este o sintagma mai restrictiva decat cea din Constitutie, “intre soti”, putand oricand sa faca subiectul unei exceptii de neconstitutionalitate din acest motiv. Casatoria, dpdv juridic produce multiple efecte de interes public: in materie de obligatii, de succesiuni, etc..nu e vorba doar despre caracterul “moral” al problemei. Dar, una peste alta, referendumul are obiect…chiar daca e pe bani, este un demers democratic si legal. Cel mai bine ar fi insa sa nu ne mai injuram unii pe altii in functie de tabara in care ne aflam si sa ne respectam alegerea.

      +1 voturi
      +1
      -1
        • Pentru ca sa va pot da dreptate,ar trebui sa ma convingeti ca o decizie a Curtii Constitutionale poate modifica COnstitutia!Pentru ca,in momentul in care ,urmare referendumului,Constitutia va fi revizuita in ce priveste definitia familiei,decizia CCI va avea aplicabilitate DOAR in domeniul asupra caruia s-a si pronuntat:cel al parteneriatului civil.

          +2 voturi
          +1
          -1
          • E mult mai simplu.
            Decizia creeaza un precedent, o baza de referinta pentru initiative ulterioare.
            Problema cea mare este ca a stabilit clar ca un cuplu gay formeaza o FAMILIE asemanatoare familiei hetero.
            Logic asta include ideea ca are dreptul inclusiv la actul constitutiv al familiei: casatoria.
            Sa ne intelegem, nu este vorba despre ce cred eu sau Dumneavoastra, ci despre logica dreptului.
            Decizia CCR a deschis calea pentru legalizarea viitoare a casatoriei homosexuale in Romania.
            Asta nu inseamna ca se si va legaliza, inseamna doar ca referendumul este un gest politic, contravenind deciziei CCR, altfel spus vointa politica actuala din Romania este contrara spiritului statului de drept așa cum apare acesta in decizia pomenita.
            Ce e atat de greu de inteles aici?

            +1 voturi
            +1
            -1
      • „ Dar, una peste alta, referendumul are obiect…chiar daca e pe bani, este un demers democratic si legal.”
        Pari că ești acasă când este vorba de juridică. De aceea mi se pare că ești voit manipulativ, uitând ce știi, când afirmi ce afirmi.
        „… este un demers democratic…” în sine referendumul ca proces democratic, este. Dar tema este antidemocratică și evident discriminatorie, în consecință referendumul pe temă antidemocratică nu ar fi trebuit agreat. Și este tot ca temă, ilegală, conform Constituției, care garantează apărarea Drepturilor Omului. Nu poți garanta niște drepturi, … FĂRĂ DISCRIMINARE, ca mai apoi să permiți modificarea propusă, cu intenția vădită și mincinos „lobby-ată”, de a face din sintagma „familie” un apanaj al unui singur cuplu admis, acela dintre bărbat și femeie.

        +3 voturi
        +1
        -1
      • Boborul este analfabet în subiecte legate de Constituție și drepturi democratice. Să nu mai vorbim că unii (o mare majoritate din păcate) nu au mai citit o carte cumpărată sau împrumutată, darmite Constituția. Și la ce să ne așteptăm din partea celor ce nu știu să citească și să scrie, dar au drept de vot?
        Și tocmai aici se află și manipularea. Li s-a spus că „Familia tradițională este amenințată!”. Deci la ce ne putem aștepta de la atâta „înțelepciune” într-o chestiune despre drepturi democratice, discriminare (nici nu cunosc sensul cuvântului … după cum am putut constata singur, vorbind cu tineri bacalaureați), drepturi egale la autodeterminare?
        Vor vota cum li se va spune de „prealuminații” popi. Că deh, … vor să fie înmormântați după datină, cununați la biserică și cu copiii botezați. Cu alte cuvinte, șantaj.

        +1 voturi
        +1
        -1
        • Sa înțelegem ca și dumneavoastră sunteți analfabet sau nu faceți parte din acest popor?Când poporul nu este analfabet?Când este deacord cu toate ineptiile neomarxismului!Se pare însa ca poporul roman are o înțelepciune ancestrala!Nu coaguleaza la ideologii ci la stare de spirit!Daca vi se pare ca sunteți mai școlit amintiti-va ca strămoșii dumneavoastră poate nu au fost ,însa datorita lor sunteți ce credeți ca sunteti!Poporul în cazul nostru roman cat s-ar ostenii pionierii neomarxismului sa credem, nu este turma orwelliana ,este o moștenire,o tradiție de gîndire care transfigurata prin credinta în Dumnezeu ,devine neam cu identitate proprie iar daca are si o istorie cinstita nu facuta peste noapte are si un destin!Nu cine știe sa șmecherească popoarele prin litera legi sau aurul pe care-l dețin este întelept ci cel care înțelege ,patrunde în destinul neamului sau!Pentru asta trebuie sa nu fi virusat de neomarxism sau iudaism si sa nu fi analfabet spiritual!
          In ce îi privește pe iudeii marxisti care au îmbrăcat hainele neomarxismului au clar stabilit obiectivul ,instaurarea apogeului comunism!Dictatura prin anarhie!Distrugând lumea tradițională ,valorile nu mai au sens!Cine vrea sa trăiască în anarhie nu mai are nevoie nici de legi ,nici de valori,nici de democrație nici de Dumnezeu pentru sunt satanizați crezandu-se dumnezei fara Dumnezeui!Noi cei analfabeți in neomarxism cu nadejdea ca Hristos ne va ajuta,credem în lumea normala care cu fiecare generație se îmbogățeste iar omul nou care schimba neamul vine prin credință în Hristos nu prin litera legii sau ideologi utopice!Fiecare trebuie sa aleagă!Hristos care ne așteaptă cu fiecare generație sa ne transfiguram sau antihristul care ne vrea ferma de animale orweliana!

          --1 voturi
          +1
          -1
          • Nu am mințit în comentariul meu. Vorbesc de o realitate cu care eu mă confrunt zi de zi. Și probabil adevărul vă deranjează.
            Eu în comparație cu dumneavoastră, nu simt nevoia să demonctrez cât „de dus la biserică” sunt. Dar biblia mea într-un stat democratic este „sfânta” Constituție. Pentru ca ea să fie „democratică” au murit foarte mulți creștini și păgâni. Dar ce contează asta pentru luminăția voastră?! Ei au primit deja ce au meritat, acolo unde au ajuns. Nu-i așa?

            Să cunoști versete nenumărate din Bibliile bisericești și cu asta se te consideri înțelept destul să-ți ignori propria Constituție, în statul democratic ce-ți garantează dreptul la toate credințele pământului, este o ofensă … adicătelea, pentru voi, PĂCAT IMENS, imposibil de iertat. Este o insultă adusă democrației (dar nu contează, că doar Hristos vă iartă păcatele).
            Și dacă am înțeles eu bine, considerați că singura ordine ce trebuie respectată este cea Dumnezeiască, … iar cu restul ne ștergem la curulețele credincioase, când vrem și cum ni se ordonă de „miile” de „falși profeți”.

            Voi vreți să pară simplă și îndreptățită violarea drepturilor democratice (a unei minorități a românilor), de parcă pe o stradă pustie ați trece pe roșul semaforului. „Un fleac!” Și în sprijinul unei asemenea „fărădelegi” argumentul democratic este că voi sunteți mulți și nu contează că sunteți analfabeți într-ale democrației, … dar voi sunteți „poporul tradiționalist” ce merită respect și în urma votului la referendum, standardul vostru trebuie impus tuturor. Dar noi, … restul, nu merităm respect?
            Respectați și biblia mea și atunci am să tac.

            Cât despre „babla, babla, babla”, … nu am cuvinte care să exprime corect, admirația sinceră care m-a cuprins. M-ați pus la colț și mă declar cu mâna pe Constituție, mut de uimire.

            0 voturi
            +1
            -1
    2. … care trebuiesc ridicate in discutie cu privire la aceasta speta.Art.48 din Constitutie mentioneaza casatoria, dar nu precizeaza sexul sotilor.Art.259 din Codul Civil precizeaza ca doar barbatul si femeia se pot casatori.Asta ar insemna ca potrivit legislatiei din Romania doua persoane de acelesi sex nu se pot casatori.Mai mult, daca un cuplu de acest gen inregistrat in alt stat care recunoaste astfel de casatorii vin in Romania, casatoria lor nu poate fi recunoscuta.Astfel nu avem, actualmente, nicio baza legala in Romania care sa recunoasca casatoria dintre doua persoane de acelasi sex.Constitutia poate fi modificata printr-o procedura speciala, in cazul de fata facem referire la art.150 si 151 din Constitutie. Conditiile pentru referendum sunt indeplinite.Daca populatia va spune da la referendum, atunci in Constitutia Romaniei in loc de casatoria intre soti va scrie ca e vorba de casatoria intre un barbat si o femeie – astfel, casatoria intre persoane de acelasi sex nu va fi posibila.Nu este o tragedie, aceste cupluri avand deschise deschise si alte tipuri de uniuni recunoscute in multe tari UE.Avem cazul Hamalainen versus Finlanda – 2008 din CtEDO, unde s-a stabilit ca, din perspectiva drepturilor omului, statele nu pot fi obligate sa permita casatoria intre persoanele de acelasi sex. Din cele 47 state membre ale Consiliului Europei, doar intr-un numar de 12 state legislatia permite casatoria intre persoane de acelaşi sex (Olanda din 2001, Belgia 2003, Spania 2005, Suedia 2009, Norvegia 2009, Portugalia 2010, Islanda 2010, Danemarca 2012, Franţa 2013, UK 2013, Luxembourg 2015, Irlanda 2015; Finlanda 2017).Acest referendum trebuie privit ca o expresie democratica si suverana a vointei poporului.Pe de alta parte sfera juridicului in acest caz poate afecta intr-o anumita masura valorile morale ale unui popor crestin ortodox.Multi gandesc ca aceste demersuri juridice afecteaza direct firescul, etica si moralitatea.Sa fim cumpatati si sa facem asa cum ne indeamna intelegerea si educatia. Sa nu uitam ca adevarul transcende categoriile scolastice.O zi excelenta tuturor.

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Cazul „Hamalainen vs Finland – 2008” este un caz mult mai complicat și complex decât vreți să lăsați să se înțeleagă și mă îndoiesc că poate fi luat ca exemplu, în susținerea unui demers ce dorește să impună o interdicție. Concluzia pe care o dați ca exemplu, sub forma prezentată în comentariul dumneavoastră, nu există. Vă rog să citați din textul original, pasajul la care vă referiți. Altfel nu este altceva decât o încercare de fakenews.

        Îmi mențin părerea că este un referendum pe o temă anticonstituțională, ce are ca singur scop discriminarea unei minorități a cetățenilor României, … un act de dictatură a majorității, ce pe considerente de Credință, vor să impună un mod de viață „standardizat”. Aberantă poziție într-un stat democratic în 2018.

        Cât despre „valorile morale ale unui popor crestin ortodox” nu dau doi bani. Dacă acest popor, cu „asemenea” valori morale de „admirat”, ar fi cum spuneți, nu ar exista în România atâta corupție și mita ar fi un termen necunoscut. Or fi excepții, dar ele nu fac decât să întărească regula.
        Acest popor și-a demostrat „moralitatea” pe timpul celor 28 de ani trecuți de la decembrie 89.
        În consecință juridicul nu are nevoie să țină de loc seama de „valorile morale a unui popor ortodox”, ce dă dovadă zi de zi de imoralitate, … și poate astfel să se ghideze după ce este nediscriminatoriu față de toți cetățenii României. Mult mai simplu și … ieftin.

        +2 voturi
        +1
        -1
    3. Viața de familie sau familia este cu totul altceva față de instituția Căsătoriei. O familie poate fi compusă și din doi frați orfani, de exemplu. O familie poate fi și un unchi cu un nepot etc. Prin urmare motivația Curții nu spune absolut nimic despre Căsătorie. Deși pare intenționată, confuzia autorului articolului poate fi cauzată și de neștiință.

      +3 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Nealcosu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.